Radu Miruță comentează o oră de așteptare pe Valea Oltului: „Patru muncitori, alții priveau Oltul”

PRIME24

Radu Miruță critică opririle haotice pe Valea Oltului: „Patru muncitori, alții priveau Oltul”

Traficul pe Valea Oltului este oprit haotic pentru lucrări, pentru perioade prea lungi, fără o organizare care să minimizeze impactul asupra circulaţiei, spune ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruță.

După o oră în care a stat blocat în trafic pe Valea Oltului, ministrul de resort a constatat că la punctul care genera blocajul lucrau patru oameni, iar mulţi stăteau într-o parcare. „Am stat şi eu astăzi în coada de maşini formată pe Valea Oltului. Peste o oră. În timpul acesta am studiat cum se lucrează şi am cerut să văd obligaţiile din contract. Nu este normal. Le cer eu scuze transportatorilor şi şoferilor care au stat ore în şir la coadă!” a scris Miruță, pe pagina sa de Facebook.

Acesta povesteşte că a încercat să afle cine coordonează activitatea care bloca drumul, dar a primit răspunsul că acesta se află la o pensiune situată în amonte. De asemenea, potrivit ministrului interimar al Transporturilor, în situaţii excepţionale, firma care execută lucrările poate opri traficul pentru maximum 15 minute, lucru care nu se întâmplă pe Valea Oltului, unde traficul este oprit pentru mai mult timp.

„Traficul era oprit haotic, pentru perioade prea lungi, fără o organizare a lucrărilor care să minimizeze impactul asupra circulaţiei. La volumele mari de trafic de pe Valea Oltului, fiecare oprire inutil de lungă generează o undă de congestie care se transformă rapid în cozi kilometrice,” a subliniat sursa citată.

Publicitate
Ad Image

În aceste condiţii, ministrul a solicitat directorilor CNAIR şi regionalei de drumuri Craiova să se asigure că, pe viitor, va fi în permanenţă un responsabil din partea CNAIR la faţa locului. „Un om care să se asigure că traficul nu este oprit fără noimă, că ordinea operaţiunilor este optimizată astfel încât circulaţia să fie afectată cât mai puţin,” a adăugat el.

„Lucrările trebuie făcute. Dar trebuie făcute cu respect pentru oamenii care folosesc drumul. Pe Valea Oltului, oamenii cu vestă pe ei nu sunt decor pentru o lucrare. Lucrările trebuie organizate în jurul traficului, nu traficul în jurul comodităţii celor care lucrează,” a concluzionat Radu Miruță.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *