Ministrul Apărării a trimis Corpul de Control la Direcția de achiziții echipamente SAFE
Ministrul Apărării Națională, Radu Oprea, a anunțat, joi, că a trimis Corpul de Control la DGARM, structura specializată din cadrul Ministerului Apărării care se ocupă cu achizițiile echipamentelor, pentru a verifica contractele din SAFE.
„Știrea pe care pot să v-o dau astăzi – și cred că este în exclusivitate – este că am trimis Corpul de Control la DGARM, structura specializată din cadrul MApN care se ocupă cu achizițiile, necesarul, ceea ce are nevoie oricare dintre arme. DGARM-ul este cel care face caietul de sarcini și apoi se ocupă de procesele de achiziții publice”, a anunțat ministrul Apărării, Ștefan Radu Oprea, joi seară, la Antena 3 CNN.
În ceea ce privește Programul SAFE, ministrul a precizat că una este contractul de achiziție și cealaltă este acordul de cooperare industrială. „Acordul de cooperare industrială vine din partea Ministerului Economiei. Ele sunt unite între ele prin condiția în care nu poți să semnezi recepția mărfii, echipamentului despre care vorbim, dacă nu ai un certificat că acel procent de cooperare industrială impus a fost realizat în România. Aceasta este legătura între ele”, a adăugat ministrul Apărării.
Însă toate deciziile s-au luat la Cancelaria prim-ministrului, domnul Jurcă, care a avut un comitet de lucru unde au participat și MApN, și MAI, și alte structuri și instituții din statul român, iar decizia s-a luat acolo”, a adăugat ministrul Apărării.
Acesta a precizat că știe aceste lucruri întrucât era în Secretariatul General al Guvernului: „Vedeam companiile care intrau la discuții la Cancelaria prim-ministrului cu domnul Jurcă. Decizia acolo s-a luat.”
Ministrul afirmă că „echipamentele au fost hotărâte de către Ministerul Apărării Naționale” și programul de achiziție trebuia desfășurat prin DGARM. „Prin SAFE, această chestiune a fost luată de la Ministerul Apărării, de la Ministerul Afacerilor Interne și dusă către Cancelaria prim-ministrului”, a subliniat el.
„Am trimis (n.r. – Corpul de Control) ca să verific toate cele pe care le-am spus mai devreme. Caracteristicile care au fost solicitate de către arme se regăsesc în specificația tehnică a fiecăruia dintre echipamentele pe care Armata Română urmează să le primească și care vor fi finanțate prin SAFE”, a explicat ministrul.
„Am trimis să văd dacă sumele care au fost în spațiul public sunt corecte din perspectiva comparării potențialelor oferte ale celorlalți competitori. Felul în care a fost decisă compania unu, doi sau trei, aceasta este o chestiune care, din discuțiile pe care le-am avut până acum cu cei din MApN, a fost decisă la Cancelaria prim-ministrului”, susține Ștefan Radu Oprea.
El afirmă că ar fi trebuit să fie implicați și miniștrii de la Apărare și Economie: „Sigur, ar fi trebuit să fie implicat, din punctul meu de vedere, ministrul, și era domnul Miruță, ministru atunci al Apărării Naționale, care trebuia să susțină interesele Ministerului Apărării Naționale. Ar fi trebuit să fie implicat domnul ministru Darău, pentru că toată partea de cooperare industrială, industria de apărare, era în coordonarea domniei sale. Ei ar fi trebuit să fie vocile care să țină cu România.”

