Nuno Campos: ”Pentru a dezvolta campionatul, trebuie să facem asta”

PRIME24

Nuno Campos: „Pentru a dezvolta campionatul, trebuie să avem terenuri bune”

Nuno Campos (51 de ani), antrenorul principal al lui Dinamo, a susținut conferința de presă premergătoare jocului cu Farul, ultimul înainte de întreruperea campionatului.

În cazul unui rezultat pozitiv, „câinii” vor fi pe primul loc după primele zece etape. Va fi primul joc al lui Dinamo pe Arena Națională în acest sezon, stadionul fiind indisponibil până acum, fiind închiriat pentru mai multe festivaluri și evenimente în această vară.

Nuno Campos a declarat: „Dacă vrem să creștem campionatul, trebuie să avem terenuri bune.” Antrenorul portughez crede că mutarea pe Arena Națională va fi de bun augur pentru Dinamo și știe ce trebuie să facă fotbalul românesc pentru a se dezvolta în următoarea perioadă. „E bine că jucăm pe Arena Națională, putem avea mai mulți fani. Sunt foarte importanți pentru noi. Atunci când nu suntem la nivelul maxim, ei ne împing de la spate. Ne ajută să câștigăm mereu.”

El a adăugat: „Dacă terenul e bun, e bine pentru fotbal. Mă gândesc la fotbalul românesc, nu doar la Dinamo. Dacă vrem să creștem campionatul, dacă vrem să vindem jucători mai scump, trebuie să avem terenuri bune, toată lumea ar avea de câștigat în fotbalul românesc.”

Publicitate
Ad Image

Dinamo este pe locul doi în Superliga României, cu 20 de puncte, cu un punct în minus față de liderul Rapid, care a jucat în această etapă cu FC Argeș (3-1). În acest sezon, „câinii” au pierdut un singur meci, scor 0-1 cu Petrolul Ploiești, în prima etapă.

Cristi Borcea a afirmat că Dinamo va fi imbatabilă în momentul în care și George Pușcaș va fi apt. Atacantul a ajuns în februarie la echipă, însă a jucat foarte puțin, iar acum este în proces de recuperare după o intervenție chirurgicală.

„Îmi plac Cîrjan, Karamoko și îl vreau pe Pușcaș. Să se facă bine! Am mare încredere în Pușcaș. Când vor juca Karamoko, Pușcaș și Cîrjan în spatele lor, nicio apărare din România nu le va putea face față. Pușcaș a fost pariul meu de la început, dar să joace!”, a declarat Borcea.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *