Gigi Becali anunță despre antrenorul FCSB, după eșecul cu Dinamo

PRIME24

Gigi Becali anunță despre antrenorul FCSB, după eșecul cu Dinamo

După înfrângerea suferită în fața lui Dinamo, cu scorul de 1-2, Gigi Becali a declarat că Marius Baciu „să se retragă”.

La scurt timp după acest rezultat, Becali a revenit asupra declarațiilor, specificând că Baciu va rămâne cel puțin pentru următoarele două meciuri, având ca obiectiv obținerea a cel puțin 4 puncte din confruntările cu Petrolul și Universitatea Craiova.

„Ianis Zicu a zis că vine, dar galeria nu îl vrea. Baciu mai are două meciuri”, a declarat Becali. Deși voia să îl înlăture pe Baciu, Gigi Becali s-a răzgândit după o discuție cu galeria celor de la FCSB, care a cerut mai mult timp pentru antrenorul aflat în funcție.

„Dacă galeria nu ar fi intervenit, Ianis Zicu ar fi devenit noul antrenor de la FCSB începând de luni. Vorbisem cu Ianis înainte, stabilisem cu el să vină luni, dar acum îmi pare rău și de Ianis. Galeria a spus că am făcut echipă tare, că Baciu e stelist și să-i mai dau o șansă. Fac ca ei pentru că ei sunt prietenii mei”, a adăugat Becali.

Publicitate
Ad Image

El a subliniat că Baciu are două meciuri la dispoziție pentru a-și salva postul: „Baciu, dacă va câștiga aceste două meciuri, va rămâne. Eu mă consult cu Dan Petrescu, dar el doar în vară va reveni. Mirel Rădoi nu îmi răspunde la telefon, deci nu e o variantă”, a spus Gigi Becali, la o zi după eșecul cu Dinamo.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *