George Simion susține că viza sa pentru SUA nu a fost anulată și se va afla curând în America
Președintele AUR, George Simion, anunță vineri că, în ciuda foștilor ambasadori americani, nu i-a anulat nimeni viza de Statele Unite.
El a intrat în SUA unde va fi în următoarele cinci zile pentru a se întâlni cu oficiali americani și cu comunitățile românești. Această reacție vine ca răspuns la apelul formulat de patru oficiali ai SUA, doi dintre ei fiind foști ambasadori în România, care au pus în discuție, într-un articol în Jerusalem Post, viza de Statele Unite acordată lui George Simion, apreciind că e necesară o analiză a compatibilității sale cu valorile pe care America încearcă să le apere.
„În ciuda foștilor ambasadori americani, unii dintre ei care s-au îndestulat cu milioane și milioane de euro din banii noștri, bazându-se pe corupția și pe prostia conducătorilor pe care i-am avut, nu mi-a anulat nimeni viza de Statele Unite. Asta pentru că vorbim de niște foști ambasadori, îndemnați de Nicușor, poate de Bolojan, poate de ambasadorul României în Statele Unite, care nu mai pleacă, unul din autorii loviturii de stat și anulării alegerilor, de ambasadorul din Israel și de alți oameni care mulg efectiv miliarde din țara noastră”, afirmă George Simion într-un mesaj video pe Facebook.
„Dacă vrem să facem ceva, va trebui să se implice toată lumea. Așa că dacă știți români în Nevada, în Chicago, în Detroit, în Pennsylvania și, de fapt, peste tot în Statele Unite, vă rog să îmi scrieți aici pe Facebook cu datele lor de contact, statul din care fac parte și numărul lor de telefon ca să le arătăm foștilor ambasadori americani care au furat România destul, ca și corupții din țara noastră, că românii își decid singuri soarta, o soartă care va fi alături de lumea liberă, alături de Statele Unite și românii sunt o națiune demnă”, a mai spus Simion.
Patru oficiali ai SUA, doi dintre ei fiind foști ambasadori în România, au pus în discuție, într-un articol în Jerusalem Post, viza de Statele Unite acordată lui George Simion, apreciind că e necesară o analiză a compatibilității sale cu valorile pe care America încearcă să le apere. Ei îi reproșează lui Simion că a reluat frecvent narațiuni favorabile Kremlinului, dar și mai îngrijorător este sprijinul neîngrădit și constant al acestuia astfel încât Călin Georgescu să ocupe o funcție de rang înalt. De ce George Simion, liderul partidului AUR din România, continuă să beneficieze de privilegiul unei vize pentru SUA, în pofida unui parcurs politic care a generat în mod repetat îngrijorări în rândul istoricilor, organizațiilor evreiești și observatorilor democrației? Aceasta nu este o chestiune de drepturi. Este o întrebare dacă Statele Unite ar trebui să acorde privilegiul de a intra pe teritoriul lor unor persoane ale căror acțiuni, discurs și asocieri politice par fundamental incompatibile cu valorile americane. Simion a depus eforturi susținute pentru a se prezenta drept pro-american și apropiat de mișcarea MAGA. Cu toate acestea, multe dintre pozițiile sale sugerează contrariul”, afirmă cei patru în articolul de opinie intitulat „Cât valorează memoria Holocaustului? Mai puțin decât o viză pentru SUA acordată lui George Simion?”.

