Democrații pregătesc restricții legislative pentru AI după victoria electorală din SUA, iar companiile tech scad la bursă

PRIME24

Democrații pregătesc reguli pentru AI și centrele de date după preluarea controlului asupra Congresului SUA

Democrații intenționează să propună noi reglementări pentru inteligența artificială și dezvoltarea centrelor de date după ce vor prelua controlul asupra Congresului SUA în ianuarie. Planurile includ măsuri privind costurile energiei, testarea sistemelor AI și răspunderea companiilor, în timp ce acțiunile tehnologice au scăzut joi.

Proiecte de lege și obstacole politice

Congresmeni, consilieri ai acestora și activiști spun că democrații pregătesc mai multe inițiative legislative. Schimbarea ar marca o diferență față de perioada în care republicanii au condus Congresul și au susținut dezvoltarea AI, fără să adopte legi care să limiteze anumite aspecte ale tehnologiei, deși alegătorii și-au exprimat scepticismul față de extinderea centrelor de date și consumul lor uriaș de energie.

Printre propunerile avute în vedere se numără protejarea consumatorilor de creșterea costului energiei electrice provocată de funcționarea centrelor de date, testarea independentă a sistemelor avansate de AI și clarificarea situațiilor în care companiile pot răspunde pentru efectele nocive ale produselor lor, scrie Reuters, potrivit Agerpres.

Adoptarea unor astfel de legi s-ar putea lovi de obstacole majore atât timp cât președintele republican Donald Trump se află la Casa Albă și poate folosi dreptul de veto. El a respins în mod repetat demersurile de stabilire a unor reglementări obligatorii pentru tehnologia AI. Pentru anularea unui veto prezidențial față de un proiect de lege este nevoie de o majoritate de două treimi în ambele camere ale Congresului, majoritate pe care democrații nu o au.

Publicitate
Ad Image

Cu toate acestea, unii congresmeni democrați și activiști afirmă că preluarea controlului asupra comisiilor parlamentare va oferi Partidului Democrat o platformă pentru a promova diverse propuneri, a convoca manageri ai companiilor din domeniu și a căuta sprijin pentru măsuri concrete.

Greg Casar, congresman democrat din Texas și președinte al „Congressional Progressive Caucus” (Grupul Progresist din Congres), a declarat că directorii companiilor de AI ar trebui chemați să depună mărturie sub jurământ.

Reacția piețelor și propunerile democraților

Eventualele restricții impuse de guvernul federal asupra dezvoltării AI ar putea afecta profiturile industriei, fie prin întârzierea lansării unor noi modele, fie prin obligarea companiilor să revizuiască modul de funcționare a instrumentelor de AI, ca răspuns la îngrijorările privind posibilele efecte nocive asupra oamenilor.

Acțiunile companiilor tehnologice au înregistrat joi o scădere drastică, pe fondul temerilor tot mai mari că noul Congres majoritar democrat va încetini dezvoltarea AI, dar și al îngrijorărilor că investițiile masive de capital în acest domeniu nu vor produce randamentele așteptate.

Senatorul Chuck Schumer, democrat din New York, care va deveni liderul majorității, a declarat joi că protejarea consumatorilor în fața costurilor mai mari la energie generate de expansiunea rapidă a centrelor de date se va număra printre prioritățile sale pentru anul viitor.

Lori Trahan, reprezentantă a statului Massachusetts și una dintre principalele voci ale Partidului Democrat în chestiunile legate de AI, intenționează să promoveze o legislație care să impună evaluarea principalelor modele de AI de către experți independenți în ceea ce privește standardele de siguranță. Ea va promova în plus o legislație menită să stabilească faptul că societățile din domeniu vor putea fi trase la răspundere atunci când sistemele lor de AI au efecte nocive asupra oamenilor.

Zoe Lofgren, membră a Camerei Reprezentanților și democrată din California, care aspiră la președinția Comisiei pentru Știință a Camerei, a precizat că democrații se vor concentra pe elaborarea unor „reglementări responsabile pentru AI, încurajând în același timp inovația”.

Viitorul senator Abdul El-Sayed, democrat din Michigan, a pledat în campania electorală pentru crearea unei agenții independente care să supravegheze reglementarea AI și să aibă autoritatea de a monitoriza companiile tehnologice care dezvoltă această tehnologie.

Îngrijorările alegătorilor

Îngrijorarea cetățenilor americani față de AI este deja ridicată. Potrivit unui sondaj Reuters publicat în octombrie, majoritatea alegătorilor americani consideră că administrația Trump și Congresul nu abordează cu destulă seriozitate riscurile asociate AI.

Democrații speră că această opinie l-ar putea determina pe Trump să accepte compromisuri în reglementarea AI.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *