Candidații republicani se distanțează de Trump înaintea alegerilor intermediare
Circa două treimi dintre candidații republicani angajați în curse electorale strânse la alegerile intermediare s-au delimitat de președintele Donald Trump în privința unor politici ori au minimalizat legăturile cu acesta, scrie miercuri agenția Reuters, după ce a elaborat o analiză prin care a ajuns la această concluzie.
Scăderea popularității liderului de la Casa Albă riscă să conducă pentru republicani la pierderea controlului asupra Congresului în favoarea democraților. Analiza Reuters, care a avut în vedere istoricul voturilor, declarațiile publice și materialele de campanie, a relevat că, în 41 din cele 62 de curse electorale care se anunță strânse, candidații republicani au încercat să se distanțeze de Trump înaintea alegerilor de la jumătatea mandatului, care se vor desfășura pe 3 noiembrie.
Candidații analizați au criticat unele acțiuni ale lui Trump ori au avut opinii diferite de ale acestuia pe teme punctuale, dar fără a respinge în ansamblu agenda sa politică, ceea ce sugerează o strategie menită să atragă alegătorii independenți, evitând în același timp o ruptură directă de liderul republican.
Printre temele asupra cărora candidații republicani s-au delimitat de liderul lor se regăsesc diverse politici publice, războiul împotriva Iranului, care a provocat creșterea prețurilor la combustibil, dar și construirea unor centre de date, Trump fiind un susținător al acestor proiecte.
Această schimbare de atitudine este semnificativă dacă avem în vedere faptul că în ultimul deceniu Trump a încercat să remodeleze Partidul Republican după chipul și asemănarea sa și a sancționat fără ezitare congresmenii sau candidații care au îndrăznit să-l sfideze, el recurgând astfel la acțiuni de susținere a unor contracandidați în alegerile interne, la atacuri personale sau la presiuni publice pentru a-i determina să se alinieze liniei partidului.
Răspunzând unor întrebări referitoare la concluziile analizei Reuters, purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Davis Ingle, a vorbit despre realizările administrației Trump și l-a descris pe acesta din urmă drept un „lider incontestabil, cel mai bun comunicator și un motivator fără egal” pentru partid.

