Predoiu îl critică pe Fritz pentru eticheta „lame duck” atribuită lui Trump și îi cere clarificări lui Bolojan
Cătălin Predoiu l-a criticat pe Dominic Fritz într-o postare publicată pe Facebook, după ce liderul USR l-a numit ironic pe Trump „lame duck”, în urma catastrofei suferite de republicani la alegerile de la jumătatea mandatului. Predoiu i-a cerut lui Ilie Bolojan să clarifice ce viziune comună asupra politicii externe și a Parteneriatului Strategic cu SUA poate construi alături de USR.
Criticile la adresa lui Fritz
Predoiu a descris afirmația lui Fritz drept nepoliticoasă și l-a acuzat că a preluat limbajul democraților americani în disputa cu președintele SUA. În opinia sa, politicienii români greșesc atunci când importă conflicte politice interne din alte țări și confundă simpatiile ideologice cu interesul național.
„Dl Fritz, președinte de partid de 9%, numește pe dl Trump, Președintele SUA, „lame duck”, ironic, desigur, cert nepoliticos. Dl Fritz preia limbajul politic al democraților americani în disputa lor cu președintele Trump, repetând o greșeală pe care o fac și alți politicieni români: importă în România «războaiele» politice interne din alte țări, confundă propriile simpatii ideologice cu interesul național și ajung să se poziționeze împotriva unor obiective strategice ale propriei țări”, scrie Predoiu în postare.
Fostul ministru de Interne afirmă că doar cineva care nu cunoaște mecanismele constituționale ale SUA și realitățile politice americane „sau vrei cu orice chip să pari cumva un «stupid duck» faci o astfel de afirmație.”
„O astfel de afirmație nu se face din partea unui șef de partid dintr-o țară parteneră. Nu este doar un afront la adresa unei persoane, este un afront la adresa SUA, pentru că Președintele SUA, indiferent cine este acesta, reprezintă SUA. Dl Fritz continuă astfel o serie jenantă de exprimări nepoliticoase la adresa Președintelui SUA, implicit la adresa SUA, ale unor foști oficiali guvernamentali români”, continuă liberalul.
Potrivit lui Predoiu, Fritz are dreptul la opinii politice, „dar una este să analizezi evoluțiile politice de la Washington și alta să tratezi cu superficialitate și impolitețe poziția președintelui principalului partener strategic al României.
Referirea la interesele naționale
Predoiu a spus că ironia lui Fritz este cu atât mai condamnabilă cu cât a fost lansată dintr-o țară aflată în zonă de conflict militar, cu un context de securitate complicat. El a apreciat că afirmația este „la limita iresponsabilității în raport cu propriile interese naționale”.
„Bineînțeles că România va găsi cele mai bune căi de a-și materializa interesele de țară în orice conjunctură de politică internă a SUA. Exprimări precum cea a dlui Fritz nu ajută deloc”, adaugă fostul ministru.
Întrebări despre apropierea dintre PNL și USR
În continuare, Cătălin Predoiu îi cere lui Ilie Bolojan, președintele PNL, „să clarifice ce viziune comună asupra politicii externe și a Parteneriatului Strategic cu SUA poate construi alături de USR. Diferențele de abordare nu dispar printr-o alianță electorală. Iar politica externă nu poate deveni un teren al improvizațiilor dictate de competiția dintre partide.
Liberalul critică apropierea PNL de USR și mai ales pregătirea unei alianțe politice cu formațiunea condusă de Dominic Fritz. El nu vede cu ochi buni nici „infuzia” de personal „reformist” adus de Bolojan în partid, arătând către „nume gen Pâslaru și Gheorghiu”.
„USR, condus de dl Fritz, este partidul cu care PNL, condus de dl președinte Bolojan, se pregătește să se alieze politic și electoral; de fapt, USR ar fi partidul în care PNL deja se «topește ideologic» și prin «infuzie» de personal «reformist», prin nume gen Pâslaru și Gheorghiu, progresiv, încă din 2025, programat. Deci, care va fi poziția PNL, dincolo de declarații, după eventuala formare a unei alianțe cu USR?!”, încheie cu o întrebare retorică Predoiu.

