Bogdan Peșchir, finanțator al campaniei lui Călin Georgescu, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

PRIME24

Bogdan Peșchir, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor, a finanțat campania lui Călin Georgescu

Parchetul General l-a trimis în judecată, în stare de libertate, pe Bogdan Peșchir, finanțatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok.

Bogdan Peșchir este acuzat de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată, potrivit unui comunicat al Ministerului Public.

Procurorii susțin că, în perioada 13 octombrie 2024, ora 19:01 – 27 noiembrie 2024, ora 21:00, Bogdan Peșchir a dat foloase în valoare totală de 290.225 de dolari, în scopul determinării alegătorilor să-l voteze pe Călin Georgescu la alegerile prezidențiale organizate în anul 2024.

Aceste foloase au fost date în două modalități: 868 de „daruri” (gift-uri) trimise pe platforma de socializare TikTok, în valoare de 251.065 de dolari, către 105 utilizatori și 6 transferuri de criptomonedă trimise în perioada 18 noiembrie 2024, ora 16:59 – 25 noiembrie 2024, ora 12:18, în valoare de 39.160 de dolari, către două persoane.

Publicitate
Ad Image

Mecanismul de influențare a campaniei electorale s-ar fi desfășurat pe trei paliere: 1. Cooptarea unor influenceri cu expunere ridicată pe platformă și cu trecere în rândul persoanelor preocupate de teme și dezbateri electorale derulate în mediul virtual, prin remunerarea lor sistematică pentru promovarea și susținerea candidatului și a platformei sale, disimulate sub formă unor prezumtive activități creative derulate în cadrul unor sesiuni prelungite de conferințe Live pe platforma TikTok. „De menționat că inculpatul influența în mod determinant temele abordate, direcționând alegătorii în mod implicit, dar neechivoc, să-și exprime opțiunea electorală pentru acest candidat”, spun procurorii.

2. Oferirea efectivă de către inculpat de gift-uri în sesiuni online către alegătorii manifești ai lui Călin Georgescu și către potențialii votanți cooptați și angrenați în acest cadru, mai mult, conturându-se o idee a utilizatorilor platformei că, în cazul în care îl votează pe Georgescu, vor primi gift-uri de la Peșchir.

3. Oferirea directă, prin transfer bancar, a unor sume de bani unor persoane interesate să-și manifeste opțiunea electorală pentru Călin Georgescu și care și-au asumat sarcina să determine alte persoane din sfera relațională apropiată.

„Fiecare influencer primea 390 de lei pentru 20.000 de utilizatori. Deși angrenați în campania de sugestionare și influențare a potențialilor votanți, influencerii nu au reprezentat decât masa primordială critică controlată, orientată către determinarea votanților în a-și exprima opțiunea de vot în favoarea candidatului”, explică procurorii.

Rechizitoriul a fost transmis Judecătoriei Brașov, instanță competentă să judece cauza în fond.

Numele lui Bogdan Peșchir a apărut și în documentele prezentate de SRI la CSAT, în baza cărora Curtea Constituțională a anulat în luna decembrie 2024 alegerile prezidențiale.

Conform SRI, Bogdan Peșchir a utilizat contul „bogpr”, prin care a realizat donații pe TikTok de peste un milion de euro pentru a finanța campania lui Călin Georgescu. Reprezentanții TikTok au confirmat identitatea utilizatorului „bogpr” și au menționat că acesta a efectuat plăți în valoare de 381.000 de dolari, în perioada 24 octombrie – 24 noiembrie 2024, către utilizatori ai unor conturi de TikTok implicați în promovarea lui Călin Georgescu, inclusiv după data încheierii campaniei electorale.

Serviciul Român de Informații arată că finanțarea influencerilor TikTok a fost asigurată prin platforma FameUp, dedicată monetizării activităților de promovare în mediul online. „Una dintre metodele de atragere la colaborare a influencerilor români pentru promovarea candidaturii lui Călin Georgescu a fost contactarea pe email a acestora de firma (…), de origine sud-africană, care oferea suma de 1.000 de euro pentru distribuirea unui videoclip realizat de aceștia”, arată SRI.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *