Nicușor Dan pregătește românii pentru „măsuri dure”, avertizează un economist

PRIME24

Adrian Negrescu: 2027 ar putea aduce un nou an de austeritate

Consultantul economic Adrian Negrescu a transmis miercuri că anul 2027 nu va fi unul al relaxării, ci al doilea an de austeritate, probabil mai dureros decât primul, în condițiile în care România va trebui să continue reducerea deficitului bugetar. Potrivit acestuia, inclusiv președintele Nicușor Dan „pregătește opinia publică pentru măsuri dure”.

Riscul retrogradării și măsurile posibile

Negrescu a scris miercuri, pe pagina sa de Facebook, că urmează reforme structurale pe care niciun guvern nu le-a făcut până acum. În ianuarie, februarie și martie, agențiile de rating vor decide dacă România rămâne în zona de investiții sau ajunge la „junk”. O retrogradare ar însemna dobânzi mai mari pentru stat, dar și pentru fiecare român cu un credit în bănci.

„Avertismentul preşedintelui trebuie luat în serios: 2027 nu va fi un an al relaxării, ci al doilea an de austeritate, probabil mai dureros decât primul. Aşa cum am spus şi eu, în repetate rânduri, alternativa o reprezintă un acord cu FMI”, a scris Adrian Negrescu, miercuri, pe pagina sa de Facebook, potrivit Agerpres.

În opinia sa, reducerea deficitului bugetar în 2027 ar putea necesita noi măsuri fiscale şi bugetare, precum îngheţări de salarii şi pensii şi accize majorate, în pofida promisiunilor Guvernului privind evitarea unor taxe suplimentare.

Publicitate
Ad Image

„Guvernul promite că nu vor exista taxe noi în 2027, dar ecuaţia nu se închide doar din tăieri de cheltuieli, mai ales cu dobânzi de peste 70 de miliarde de lei anul viitor şi fără banii din PNRR. Cel mai probabil vom avea o combinaţie: îngheţări de salarii şi pensii, eliminarea unor facilităţi fiscale, impozite mai mari şi accize majorate. Toate vor fi prezentate drept ‘ajustări’, nu drept taxe noi. Dincolo de aceste speculaţii, cert este că România a demonstrat în 2026 că poate reduce deficitul, iar Comisia Europeană a confirmat că am luat măsuri eficiente. Problema e că am consumat deja instrumentele uşoare: TVA a crescut, impozitele locale au crescut, salariile la stat sunt îngheţate”, a afirmat consultantul economic.

Estimările privind deficitul din 2026

Negrescu a atras atenția asupra diferenței dintre deficitul bugetar de 150 de miliarde de lei pentru 2026, menționat marți seara de Nicușor Dan, și ținta oficială a Ministerului Finanțelor, de 130,3 miliarde de lei, echivalentul a 6,2% din PIB.

„Diferenţa nu e un detaliu tehnic. Ea arată cât de fragilă rămâne ţinta de deficit şi cât de mult depinde de bani care încă nu au intrat în conturile statului. Paradoxul e că cifrele prezentate de preşedinte, venituri de 730 de miliarde şi cheltuieli de 860 de miliarde, duc la un deficit de 130 de miliarde, exact ţinta Finanţelor. Cei 150 de miliarde nu ies din propriul lui calcul”, a explicat Negrescu.

Consultantul economic consideră că diferenţa dintre cele două estimări privind deficitul bugetar ar putea fi explicată printr-un scenariu de risc.

„Cea mai plauzibilă explicaţie este că preşedintele a vorbit despre scenariul de risc, nu despre cel oficial. Ţinta de 130 de miliarde se bazează pe ultimele tranşe din PNRR, de peste 4 miliarde de euro în granturi, adică aproximativ 1% din PIB, sau peste 20 de miliarde de lei. Comisia Europeană încă le evaluează. Dacă banii nu ajung până la 31 decembrie, deficitul sare automat spre 150 de miliarde. Practic, diferenţa dintre cele două cifre este diferenţa dintre un an în care totul merge bine şi unul în care Bruxelles-ul întârzie sau taie plata”, a susţinut acesta.

Cheltuielile cu dobânzile

Adrian Negrescu a atras atenţia şi asupra structurii deficitului bugetar, în special a cheltuielilor cu dobânzile. Potrivit acestuia, în trimestrul trei deficitul a fost mai mare decât anul trecut, iar factura dobânzilor a „explodat”.

„Cert este că execuţia bugetară la nouă luni arată un deficit de 78,3 miliarde de lei, sau 3,81% din PIB, faţă de 5,31% în aceeaşi perioadă a anului trecut. Pe hârtie, consolidarea funcţionează. Dar în trimestrul al treilea deficitul a fost mai mare decât anul trecut, iar factura dobânzilor a explodat. Cel mai îngrijorător element nu e cifra deficitului, ci structura lui. În doar nouă luni am plătit peste 50 de miliarde de lei dobânzi, cu aproape 11 miliarde mai mult decât anul trecut. Doar în trimestrul al treilea, dobânzile au crescut cu 44%. Asta înseamnă că o parte tot mai mare din efortul de austeritate nu reduce deficitul, ci doar plăteşte costul datoriilor vechi”, a precizat Negrescu.

Nicușor Dan pregătește românii pentru măsuri dure

Consultantul economic a atras atenţia că statul a crescut TVA, accizele şi impozitele pe proprietate, iar banii se duc în mare parte la creditori.

„Ultimul trimestru este, tradiţional, cel mai scump al anului. Dincolo de dimensiunea deficitului, în vară, preşedintele afirma „cu fermitate” că nu vor exista alte creşteri de taxe faţă de cele deja în implementare. Aseară, întrebat despre perspective, a evitat subiectul şi a mutat discuţia pe cheltuieli: a spus că e foarte greu de crezut că poţi reduce drastic deficitul fără să atingi salariile şi pensiile.

Faptul că preşedintele nu a mai repetat garanţia că taxele nu vor creşte spune mai mult decât orice declaraţie. Discursul s-a schimbat: nu mai vorbim de ‘fără taxe noi’, ci de credibilitate în faţa pieţelor, de riscul ratingului şi de FMI. Când un şef de stat pune pe masă scenariul FMI şi spune că salariile şi pensiile nu pot rămâne în afara discuţiei, pregăteşte opinia publică pentru măsuri dure”, a adăugat Negrescu.

Distribuie acest articol
2 comentarii
  • Da, sigur, măsuri dure! Ca și cum am avea vreo opțiune, nu? 😂 Iar ne luăm țeapă pe banii noștri, frate! Așa e la noi….

  • Sincer acum, de câte ori am mai auzit că se pregătesc „măsuri” și nimic nu se schimbă? E frustrant să vezi cum promisiunile rămân doar vorbe goale. Suntem de râs….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *