Zeci de elevi români într-o excursie în Franța au fost jefuiți de hoți

PRIME24

Elevi români jefuiți în timpul unei excursii în Franța

Excursie de coșmar pentru zeci de elevi din Satu Mare, aflați în vacanță la Nisa, în Franța. Aceștia au rămas fără acte de identitate, bani sau bagaje, după ce hoții au spart autocarul.

Spargerea a avut loc în jurul orei 21, în orașul Nisa din sud-estul Franței, cu doar o zi înainte ca cei 60 de elevi să ajungă la destinație, relatează Dana Costache, corespondent Digi24. Autocarul ar fi fost parcat lângă o fabrică abandonată, iar șoferii au plecat pentru scurt timp, lăsând autovehiculul nesupravegheat.

În acest interval, persoane necunoscute ar fi spart ușile autocarului și au luat din interior ghiozdanele și bagajele de mână ale elevilor, în care se aflau acte de identitate, banii, telefoane mobile, dar și alte obiecte de valoare, potrivit presei din Satu Mare.

Copiii ar fi fost sfătuiți de către șoferi să își lase bagajele de mână în interiorul autocarului și nu în cala destinată bagajelor, astfel încât pe drum să nu deschidă de foarte multe ori cala atunci când ar fi avut nevoie de lucrurile personale – afirmă părinții unor copii.

Publicitate
Ad Image

Însoțitorii și elevii au mers la o secție de poliție din Franța pentru a depune sesizare. Acolo au zăbovit câteva ore pentru declarații, dar și pentru întocmirea actelor necesare anchetei. Până la acest moment, firma de transport nu a făcut nicio declarație.

Distribuie acest articol
2 comentarii
  • Băi, nu știu ce să zic… iar ne luăm țeapă în străinătate? 🤦‍♂️ Bineînțeles că lucrurile astea se întâmplă când te aștepți mai puțin. Sincer acum, ce naiba fac autoritățile?

  • E trist că s-a întâmplat asta, dar hai să vedem partea bună: poate tinerii aceștia vor fi mai atenți pe viitor! Eu încă sper că vom avea parte de excursii fără probleme în zilele următoare. 🌍✨.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *