Vladimir Putin l-a întâmpinat pe Gerhard Schröder de ziua sa

PRIME24

Vladimir Putin l-a întâmpinat pe Gerhard Schröder de ziua sa

Vladimir Putin l-a primit miercuri la domiciliul său, de ziua sa de naștere, pe Gerhard Schröder, a anunțat joi Kremlinul, în timp ce fostul cancelar german este criticat pentru legăturile sale cu președintele rus.

Miercuri „dimineață, Vladimir Putin a aflat din presă că Gerhard Schröder se afla la Moscova pentru afaceri. Președintele l-a invitat pe vechiul său prieten să i se alăture”, a transmis Kremlinul pe Telegram, notează AFP preluată de Agerpres.

În acea zi, Putin sărbătorea împlinirea a 74 de ani. Kremlinul a publicat fotografii în care cei doi bărbați își strâng mâna zâmbind.

Presa rusă a dezvăluit săptămâna trecută că Schroeder, 82 de ani, care întreține legături de lungă durată cu Putin, a fost numit în consiliul de supraveghere al Hyperglobus, un lanț rusesc de supermarketuri care în trecut a aparținut grupului german Globus.

Publicitate
Ad Image

Legăturile lui Gerhard Schroeder, cancelar german din 1998 până în 2005, cu Putin provoacă un sentiment de disconfort în Germania, țară care este unul dintre principalii susținători ai Ucrainei și care are relații deosebit de tensionate cu Moscova.

După ce a părăsit cancelaria, el a lucrat pentru gigantul rus din domeniul gazelor Gazprom. Din acest motiv, el a fost privat de avantajele acordate foștilor șefi de guvern germani din cauza apropierii sale de președintele rus, căruia i-a rămas fidel în ciuda ofensivei din Ucraina.

În luna mai a acestui an, Putin a sugerat ca Europa să îl aleagă pe Gerhard Schroeder ca mediator pentru rezolvarea conflictului. Această opțiune a fost rapid respinsă de cele 27 de țări ale UE.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *