Victor Ponta: Nicușor Dan nu ar trebui să-l demită pe Lucian Pahonțu acum
Victor Ponta a declarat că Nicușor Dan nu ar trebui să-l demită pe Lucian Pahonțu, șeful SPP, în urma dezvăluirilor făcute de publicațiile Recorder și Snoop, considerând că o astfel de acțiune ar echivala cu cedarea la un șantaj.
Ponta a subliniat că cei care l-au susținut pe Traian Băsescu, apoi pe Klaus Iohannis și, în final, pe Nicușor Dan, ar trebui să-și reevalueze pozițiile. „Cei care i-au susținut pe cei trei președinți și acum îi acuză că de ce îl țin pe Pahonțu sunt cel puțin ipocriți”, a declarat, pentru Digi24, Victor Ponta.
Fostul prim-ministru a adăugat că, pe timpul mandatului său, a colaborat bine cu SPP, considerându-l un serviciu eficient. Ponta a menționat că, dacă ar fi fost ales președinte anul trecut, i-ar fi mulțumit lui Pahonțu pentru activitate și l-ar fi înlocuit.
Referitor la demiterea lui Pahonțu, Ponta a reiterat că aceasta ar fi o cedare în fața unui șantaj, subliniind că „faptul că Nicușor Dan l-a ținut, nu, n-ar trebui să-l dea acum afară”. El a adăugat că problema principală este atitudinea celor care l-au susținut pe cei trei președinți.
Nicușor Dan a declarat, joi seară, la Chișinău, că nu consideră justificată controversa apărută în jurul șefului SPP, Lucian Pahonțu, și a precizat că nu a făcut o evaluare managerială individuală a acestuia. Președintele României a afirmat însă că orice persoană care a participat la acțiuni de reprimare nu ar trebui să ocupe o funcție înaltă în stat, susținând că Pahonțu nu se află în această situație.

