Valeriu Stoica: Guvernul condus de Luca Niculescu este o coaliție atipică între PSD și Nicușor Dan
Valeriu Stoica a declarat, la emisiunea „În fața ta”, care va fi difuzată de la ora 14:00 la Digi24, că guvernul condus de Luca Niculescu este unul atipic, fiind o coaliție între PSD și Nicușor Dan, cu rădăcini mai vechi. Fostul președinte PNL crede că executivul va rezista până în 2028, „dacă nu cumva Luca Niculescu își va da demisia la un moment dat”.
O coaliție cu rădăcini mai vechi
„Guvernul condus de Luca Niculescu este un guvern de coaliție, e o coaliție între PSD și Nicușor Dan. Este o coaliție atipică. Nu cred că am mai avut până acum o coaliție între un partid și un președinte. Cred că o să reziste Guvernul până în 2028, dacă nu cumva Luca Niculescu își va da demisia la un moment dat. Nu pot să anticipez din ce motive, dacă o va face…”, a afirmat Valeriu Stoica.
Fostul președinte PNL a spus că parteneriatul de guvernare este între PSD și președintele Nicușor Dan, iar Luca Niculescu este instrumentul realizării acestei coaliții și depinde de un partener. Stoica a spus că formarea acestei coaliții trebuie privită în contextul evoluțiilor anterioare și a respins ideea că ea ar fi apărut „din nimic, din neant”.
„Eu nu am spus că este o coaliție de guvernare între Luca Niculescu și PSD. E o coaliție de guvernare între președintele Nicușor Dan și PSD. Luca Niculescu este instrumentul realizării acestei coaliții și, ca urmare, el depinde și de un partener. Dar cred că e foarte important, dacă vedem că asta este coaliția de guvernare, să înțelegem și cum s-a ajuns aici, cum s-a ajuns la această coaliție atipică de guvernare. Uneori uităm ceea ce este important, și nu e bine să uităm ceea ce este important. Constat că se fac multe comentarii, ca și cum ar fi apărut acum, din nimic, din neant, această coaliție de guvernare. Nu, ea este cu rădăcini, cum bine știm, înainte de moțiunea de cenzură din luna mai”, a punctat fostul președinte PNL.
Temerile PSD și ale președintelui
Stoica a susținut că PSD s-a temut atât de posibilul succes electoral al PNL și al lui Ilie Bolojan, cât și de decuplarea de la rețelele conectate la buget și la fonduri europene. El a spus că, până la începutul anului 2026, politica de îndiguire a extremismului de dreapta a partidului AUR părea să aibă șanse, dar că aceasta a eșuat odată cu moțiunea de cenzură.
Potrivit lui Stoica, PSD era într-o situație critică de pierdere a electoratului, în timp ce AUR a canibalizat mult din electoratul PSD în ultimii ani. Totodată, reformele propuse de Ilie Bolojan atingeau rețelele pe care PSD le are de multă vreme și care sunt conectate la buget și la fondurile europene.
„Dacă până la începutul anului 2026 părea să aibă oarecare șanse de succes politica de îndiguire a extremismului de dreapta a partidului AUR, odată cu moțiunea de cenzură, această politică de îndiguire a eșuat. De ce a eșuat politica de îndiguire? Pentru că, cu câteva luni bune înainte de moțiunea de cenzură, și PSD, și președintele au înțeles că există riscul ca Ilie Bolojan și PNL să acumuleze prea mult capital politic. PSD era într-o situație critică de pierdere a electoratului. AUR a canibalizat mult din electoratul PSD în ultimii ani. Pe de altă parte, reformele propuse de Ilie Bolojan atingeau rețelele pe care PSD le are de multă vreme: rețele care sunt conectate la buget și la fondurile europene. S-a temut de două ori. PSD s-a temut, pe de o parte, de posibilul succes electoral al PNL și al premierului Ilie Bolojan și, pe de altă parte, s-a temut de decuplarea de la rețelele conectate la buget și la fonduri europene. Nicușor Dan s-a temut, de asemenea, de această creștere a ponderii în simpatia publică a primului. De Bolojan nu este singurul președinte care a avut această temere. Toți au avut această temere”, a continuat acesta.
PNL și încercarea de a bloca accesul AUR la guvernare
Stoica a afirmat că unii membri ai PNL au mizat pe refacerea fostei coaliții după trecerea moțiunii de cenzură, inclusiv cu voturile AUR. În opinia lor, PNL ar fi urmat să revină la remorca PSD, cu un premier care să formeze politica dusă de-a lungul timpului de premierii Alianței PNL-PSD din perioada Iohannis.
El a spus că PNL a înțeles, pentru prima dată după mai bine de 10 ani, că are nevoie să se elibereze atât de PSD, cât și de președinte. Stoica a descris această orientare drept o dorință de autonomizare și independență în ambele direcții, care, potrivit lui, a avut succes, pentru că cea mai mare parte din PNL a mers în această direcție.
„Ei au crezut că dacă moțiunea de cenzură trece chiar cu votul AUR, a doua zi va fi posibil ca să refacă fosta coaliție, să reconecteze PNL la remorca PSD și să aibă un premier care să formeze politica pe care au dus-o de-a lungul timpului premierii Alianței PNL-PSD din perioada Iohannis. Ei bine, acest calcul a fost greșit, pentru că PNL, pentru prima dată după mai bine de 10 ani, a înțeles că are nevoie de două eliberări: prima față de PSD, să iasă din socoteala PSD, și al doilea, față de președinte, să iasă de sub tutela unui președinte. A fost o dorință de de autonomizare, de independență a PNL în ambele direcții. Și, din modul în care s-au declarat lucrurile, această tendință de autonomizare a avut succes, pentru că cea mai mare parte din PNL a mers în această direcție”, a subliniat Valeriu Stoica.
Fostul președinte PNL a spus că există câțiva disidenți care au jucat în această perioadă și cu PSD, și cu Nicușor, în speranța că vor reveni la pozițiile din perioada Iohannis, în structurile PNL și în structurile guvernamentale. El a spus că atât PSD, cât și Nicușor Dan au făcut un calcul greșit, iar după ce acesta s-a dovedit eronat a început „oarecare disperare”.
Stoica a amintit nominalizările de prim-miniștri fără șanse și nominalizarea lui Veștea, pe care a descris-o drept „o lovitură sub centură dură dată Partidul Național Liberal”. El a adăugat că Nicușor Dan a încercat, în perioada de criză, să găsească formule de guvern care să nu ducă la alierea PSD cu AUR.
„Există, într-adevăr, câțiva disidenți care au jucat în această perioadă și cu PSD, și cu Nicușor, în speranța că vor reveni la pozițiile pe care le-au avut în perioada Iohannis, și în structurile


Băi, da’ chiar suntem de râs! Iar ne-am ales cu o coaliție dubioasă, cum e și tradiția la noi. Asta e România, mereu în cercuri vicioase. 🙄.
Hai că poate iese ceva bun din toată povestea asta! Nu trebuie să fim atât de pesimiști, poate Nicușor Dan are planuri mai bune decât ce am avut până acum. Eu încă sper! 🌟.
Dacă stai să te gândești logic, parcă totul pare prea frumos ca să fie adevărat… Ce ascunde povestea asta? E posibil să fie doar un alt joc politic pentru voturi? 🤔.