Unitatea 1 CNE Cernavodă s-a reconectat la Sistemul Energetic Național

PRIME24

Unitatea 1 CNE Cernavodă s-a reconectat la Sistemul Energetic Național

Unitatea 1 CNE Cernavodă a fost reconectată duminică dimineața la Sistemul Energetic Național, după finalizarea programului de oprire planificată, a anunțat Nuclearelectrica, compania de stat care administrează cele două reactoare ale centralei nucleare din Cernavodă.

”Unitatea 1 CNE Cernavodă a fost reconectată la Sistemul Energetic Național în dimineața zilei de 05.07.2026, după finalizarea programului de oprire planificată”, informează Nuclearelectrica. În perioada opririi planificate, au fost efectuate activități din următoarele programe: – Programul de mentenanță preventivă; – Programul de mentenanță corectivă; – Programul de inspecții; – Programul de testări obligatorii pe perioada opririlor planificate; – Programul de implementare modificări de proiect.

”Lucrările aferente programului de oprire planificată au fost realizate în condiții de siguranță pentru personalul centralei, public și mediul înconjurător, conform procedurilor aprobate utilizate la CNE Cernavodă”, precizează Nuclearelectrica.

Distribuie acest articol
2 comentarii
  • Băi, da’ parcă totul e un maraton de opriri și reconectări. Așa e la noi, mereu cu emoții când vine vorba de energie! 😂 Ce mai urmează? Poate o ieșire la pensie pentru Unitatea 1?

  • Sincer acum, mă mir că s-au făcut aceste reconectări fără vreo pană majoră! Totuși, nu se schimbă nimic în sistemul ăsta plin de birocrație și promisiuni neîmplinite… Asta e România! 😒.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *