Trump și Xi, prizonieri ai rivalității: summiturile nu redefinesc relația SUA-China
Diplomația secolului XX a creat iluzia că liderii pot soluționa rivalitățile internaționale prin negocieri directe, dar cazul SUA-China contrazice această viziune.
În ciuda întâlnirilor de vârf și a așteptărilor privind o „mare înțelegere”, Donald Trump și Xi Jinping nu au reușit să modifice natura conflictuală a relației dintre cele două superputeri. Un nou summit este programat pentru 23 septembrie la Washington, însă diferențele fundamentale dintre cele două țări și stilurile diferite ale liderilor limitează perspectivele unei descoperiri diplomatice semnificative, conform analizei realizate de Foreign Affairs.
Succesele diplomatice ale secolului XX au generat așteptări mari. Germania și Japonia s-au predat necondiționat în 1945; Harry Truman a contribuit la formarea NATO în 1949; John F. Kennedy a gestionat criza rachetelor din Cuba în 1962 printr-o combinație de presiune și negocieri secrete cu Nikita Hrușciov; iar în anii 1980, Ronald Reagan și Mihail Gorbaciov au negociat acorduri istorice de dezarmare, contribuind la finalizarea Războiului Rece. Aceste momente au determinat mulți americani să creadă că liderii pot depăși impasuri dificile prin decizii decisive și negocieri directe.
Această speranță este deosebit de puternică în contextul evoluției Chinei. Diplomația dintre SUA și China a fost influențată de vizita din 1972 a lui Richard Nixon în China, unde s-a întâlnit cu Mao Zedong și Zhou Enlai, transformând harta geopolitică. În 1979, Jimmy Carter a deschis o nouă etapă în relațiile cu Beijingul, primindu-l pe Deng Xiaoping la Casa Albă și stabilind relații diplomatice oficiale.
Pe măsură ce relațiile dintre SUA și China devin din ce în ce mai tensionate, dorința unei mari realizări diplomatice este din nou prezentă. Donald Trump a amplificat această așteptare, susținând că doar el poate negocia acordurile necesare. Chiar și experți în politică externă au fost tentați să considere întâlnirile directe dintre Trump și Xi ca pe o oportunitate de a schimba fundamental cursul rivalității.
Deși un summit programat la Beijing între Trump și Xi pentru primăvara anului 2026 a fost văzut cu optimism, nu s-a obținut nicio descoperire diplomatică semnificativă. Summitul din luna mai a contribuit doar la menținerea unei stabilități fragile, fără a schimba natura adversă a relației dintre cele două țări. Washington și Beijing continuă să fie prinse într-o competiție strategică în care ambiguitatea și presiunea economică sunt elemente constante.
Acum, cu un nou summit Trump-Xi programat la Washington pentru 23 septembrie, speranțele pentru o descoperire diplomatică revin. Totuși, aceste așteptări ar trebui temperate. Limitările care au împiedicat summitul din mai să aducă o schimbare semnificativă se vor aplica și la această întâlnire. Problema nu ține doar de ideologiile și interesele diferite ale celor două țări, ci și de limitările personale și politice ale liderilor.
Xi Jinping pare să considere compromisurile ca semne de slăbiciune, având un stil de negociere mai rigid. Donald Trump, pe de altă parte, este caracterizat printr-un stil politic imprevizibil, oscilând între încercări de apropiere personală și retorică agresivă. În trecut, progresele dintre SUA și China au depins de circumstanțele geopolitice favorabile și de găsirea unui teren comun între liderii celor două țări.
În prezent, însă, circumstanțele sunt mai puțin favorabile. Deși Trump poate afișa o aparență de camaraderie, el și Xi nu par să împărtășească elementele necesare pentru a construi o relație personală de încredere. În aceste condiții, summiturile ar putea gestiona rivalitatea, dar nu o vor soluționa. Istoric, summiturile dintre SUA și China au depins de capacitatea liderilor de a depăși barierele neîncrederii.
Amabilitatea superficială a lui Trump nu generează automat încrederea profundă necesară. Liderii chinezi au fost întotdeauna suspicioși față de intențiile puterilor occidentale. Nixon a pregătit terenul pentru apropierea dintre cele două țări printr-un articol în Foreign Affairs, sugerând că a venit momentul ca Beijingul să fie acceptat în „familia națiunilor”. Înainte de întâlnire, Nixon a trimis delegații pentru discuții preliminare, construind o relație de respect reciproc.
În contrast, relația dintre Trump și Xi pare să fie unilaterală, cu Trump laudându-l pe Xi fără a primi înapoi același nivel de afecțiune. Detalii precum primirea lui Trump de către vicepreședintele Han Zheng, nu de Xi, sugerează o distanță între cei doi lideri. De asemenea, lipsa unei conferințe de presă comune sau a unei apariții publice de amploare a adâncit distanța percepută.
În timp ce Trump caută să se apropie de Xi, sperând la o mare înțelegere, stilul distant al lui Xi este mai greu de interpretat. Xi preferă ceremoniile și controlul strict al întâlnirilor diplomatice, ceea ce face dificilă construirea unei relații personale. Această rigiditate este influențată de tradiția legalistă chineză, care subliniază controlul și disciplina.
Așadar, așteptările pentru summitul viitor ar trebui să fie moderate. Este puțin probabil ca Trump să poată transforma relația cu Xi prin intimidare sau lingușire. Deși Trump a încercat să creeze o atmosferă de apropiere în întâlnirile anterioare, neîncrederea strategică dintre cele două țări rămâne o provocare majoră.
Problemele structurale dintre SUA și China nu pot fi rezolvate doar prin întâlniri simbolice. Acestea derivă dintr-o competiție complexă pentru influență geopolitică, tehnologie, securitate și comerț. Diplomația personală are limite clare; Trump și Xi ar putea reduce tensiunile, dar este puțin probabil ca o întâlnire să oprească spirala rivalității dintre cele două superputeri.
Cel mai probabil rezultat al summitului de la Washington ar putea fi evitarea unei deteriorări rapide a relațiilor dintre SUA și China.
