Tomac: „Sâmbătă aveam peste 200 de voturi, am discutat cu Nicușor Dan”
Eugen Tomac a afirmat că, în ciuda prezentării programului de guvernare cu o zi înainte de desemnarea lui Adrian Veștea drept premier, sâmbătă avea peste 200 de voturi, dar lua în calcul posibilitatea de a nu obține suportul parlamentar.
Fostul premier desemnat a menționat că a avut discuții cu președintele, explicând: „Mi-a explicat care sunt reținerile domniei sale cu privire la traseul pe care mi l-am asumat în mod absolut responsabil. Am înțeles rațiunea pentru care consideră că un lider politic care are capacitatea de a forma o majoritate solidă, care să reflecte acest suport și în Parlament, poate fi o soluție mai bună”.
„Noi luam în calcul inclusiv formula de a nu reuși în Parlament. În momentul în care am văzut că partidele politice PNL și USR sunt inflexibile în ceea ce privește oferta ultimă pe care am făcut-o, și anume aceea de a discuta fiecare membru propus în lista de miniștri în cabinetul pe care l-am format. În momentul în care am văzut că pur și simplu nu există niciun fel de flexibilitate pentru a încerca să depășim acest moment, evident că luam în calcul acest scenariu, că mergem în Parlament și nu reușim să întrunim toate voturile”, a precizat Tomac.
El a subliniat că nu a fost dispus să accepte negocieri netransparente și că dorea să mențină un guvern cu membri apolitici, conform înțelegerii inițiale. „Simțeam că există riscul de a nu trece prin Parlament și de a nu oferi o soluție onorabilă pentru ieșirea din impasul în care ne aflăm”, a adăugat el.
Tomac a declarat că, în urma discuțiilor, a realizat că trebuie să meargă în Parlament, dar că îi lipseau câteva voturi. „În cursul zilei de sâmbătă aveam peste 200 de voturi. Cel mai important aspect pe care vreau să-l subliniez este că nu am fost dispus să intru în negocieri netransparente”, a continuat acesta.
Întrebat cine i-a cerut să se retragă, Tomac a explicat: „Merg până la capăt în formula în care eram absolut optimist și sigur că partidele politice, așa cum știu eu și discut cu lideri politici din toate partidele din USR, din PNL, din PSD și, evident, cu foarte mulți neafiliați, gândiți-vă că din toți neafiliații din Parlament, cu excepția a doi parlamentari, cu toată lumea am discutat și mi-au asigurat că voi fi votat”.
El a menționat că a aflat despre opțiunea lui Adrian Veștea sâmbătă seara. În ceea ce privește cererea de a face un pas în spate, Tomac a spus: „Nu, nu. Am făcut o evaluare extrem de onestă cu privire la perspectivele pe care le avem în față”.
„Mi-am dorit să merg până la capăt pe această formulă, însă în clipa în care am constatat că numărul voturilor pe care îl pot obține nu îmi dă nicio șansă, evident că am luat această decizie de a depune mandatul și l-am informat pe președinte”, a concluzionat Tomac.
El a adăugat că nu i-a informat pe liderii partidelor cu care a negociat despre decizia de a-și depune mandatul: „A fost decizia mea, pentru că decizia mea a fost să-mi asum această candidatură”.


Băi, iar ne luăm țeapă cu promisiuni deșarte! 😅 Vorba aia, sâmbătă aveau 200 de voturi, dar luni poate ajungem la zero. Bineînțeles că totul e perfect în lumea politică…
Eu încă sper că poate se va schimba ceva în bine! 🤞 Să vedem ce aduce discuția cu Nicușor Dan, poate chiar ieșim din impasul ăsta. Hai să nu fim așa negativi!