Taxa de pod la Giurgiu–Ruse va fi suspendată sâmbătă, 20 iunie

PRIME24

Taxa de pod la Giurgiu–Ruse va fi suspendată sâmbătă, 20 iunie

Autoturismele, inclusiv vehiculele rutiere cu cel mult 8+1 locuri pe scaune (inclusiv șofer), care trec podul peste Dunăre în sensul Giurgiu – Ruse, vor fi scutite de achitarea tarifului de trecere, sâmbătă, de „Ziua Podului”, informează Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Libera trecere va fi asigurată pe benzile 1-4, dedicate autoturismelor, iar tarifele de trecere achitate anterior prin aplicația e-TGP nu vor fi asociate trecerii efectuate în data de 20.06.2026. CNAIR precizează că trecerile deja achitate pentru această dată își păstrează valabilitatea și pot fi utilizate pentru o traversare ulterioară, în termen de 12 luni de la data achiziției.

În fiecare an, data de 20 iunie este considerată „Ziua Podului”, ziua în care autoturismele pot trece fără achitarea tarifului, în conformitate cu prevederile pct. 41 din Anexa nr. 3 Tarife de trecere pentru utilizarea podului peste Dunăre în sensul Giurgiu – Ruse a Ordinului MT nr. 1836/2018, mai arată CNAIR. Taxa pentru autoturisme și vehicule cu maximul 8+1 locuri este de 15 lei.

Distribuie acest articol
2 comentarii
  • Da, sigur… suspendăm taxa de pod în weekend, dar apoi ce facem? Tot ne ducem pe la ghișee să plătim ca proștii! Așa e la noi, mereu o soluție temporară pentru problemele permanente. 🙄.

  • Hai că poate iese ceva bun din toată treaba asta! Poate oamenii vor vedea că se pot face lucruri mai ușor și fără atâtea taxe. Eu încă sper la un sistem mai decent! 😊.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *