Armistițiul comercial nu înlătură riscul unei noi confruntări economice între SUA și China
Armistițiul prelungit până în ianuarie anul viitor a temperat conflictul comercial dintre Statele Unite și China, dar nu a eliminat tensiunile. Washingtonul încearcă să reducă dependența de resursele și tehnologiile chineze, în timp ce Beijingul își folosește poziția dominantă în industria mineralelor critice pentru a-și consolida influența, arată o analiză a The Guardian.
Disputa depășește sfera comerțului și privește securitatea economică și militară a celor două țări. Deși armistițiul a oprit escaladarea tarifelor reciproce și a deschis calea către un posibil acord comercial, condițiile acestuia nu au fost încă stabilite. Niciuna dintre părți nu a făcut pași pentru a institui garanții reciproce care să prevină izbucnirea unor noi ostilități.
O rivalitate extinsă dincolo de tarife
Războaiele comerciale declanșate de Donald Trump au dispărut, în mare parte, din prim-planul știrilor. Temerile legate de noi tarife reapar din când în când, atunci când președintele SUA face declarații neașteptate, de exemplu când amenință că va pune capăt comerțului Statelor Unite cu țările cu care înregistrează deficite comerciale, dacă Rezerva Federală nu reduce dobânzile.
Însă perspectiva unei confruntări economice deschise între cele mai mari două economii ale lumii a trecut în plan secund, lăsând loc altor temeri mai presante, precum riscul ca Trump să pună capăt democrației americane sau cel ca inteligența artificială să ajungă să ne amenințe existența.
Senzația de calm este însă înșelătoare. În culise, lumea se îndreaptă către un război economic de proporții potențial istorice, care, după cum sugerează experiențele trecutului, ar putea degenera chiar într-un conflict militar, remarcă analiștii politici citați de The Guardian.
Washingtonul și Beijingul au definit această rivalitate drept o prioritate de securitate națională, esențială pentru menținerea supremației economice, tehnologice și militare. În loc să construiască arme cu care să se distrugă reciproc, China și Statele Unite încearcă să-și protejeze lanțurile internaționale de aprovizionare de care depind și să găsească modalități de a limita accesul rivalului la resursele și tehnologiile esențiale pentru progresul său economic și tehnologic.
Aceste strategii complementare își au originea cel puțin în perioada pandemiei de COVID-19, când președintele chinez Xi Jinping a îndemnat țara să „consolideze dependența lanțurilor internaționale de producție față de China, creând o contramăsură puternică și o capacitate de descurajare împotriva străinilor care ar putea întrerupe în mod artificial aprovizionarea către China”.
La începutul mandatului administrației Biden, consilierul pentru securitate națională Jake Sullivan a formulat obiectivele americane: limitarea accesului Chinei la un set restrâns de tehnologii avansate, cu aplicații militare, fără a perturba ordinea economică globală. El a descris strategia drept construirea unei „curți mici” de tehnologii interzise, înconjurată de un „gard înalt” de controale asupra comerțului și investițiilor.
Restricții și dependențe strategice
Până în prezent, conflictul a depășit limitele acestor obiective inițiale. Restricțiile privind exporturile de tehnologie americană, investițiile și transferurile tehnologice către China s-au multiplicat în ultimii cinci ani. Măsurile nu mai vizează doar capacitățile militare ale Chinei, ci încetinesc și dezvoltarea sa tehnologică în ansamblu. Impunerea arbitrară a tarifelor de către Trump nu face decât să amplifice tensiunile.
China devine tot mai asertivă și își folosește dominația covârșitoare asupra aprovizionării cu minerale critice, esențiale pentru industriile de înaltă tehnologie, atât civile, cât și militare. Anul trecut, Beijingul a surprins administrația Trump prin restricționarea exporturilor de pământuri rare și de magneți fabricați din aceste materiale.
Măsurile au fost luate ca represalii la tarifele impuse de SUA și la eforturile Washingtonului de a limita accesul Chinei la semiconductori de înaltă performanță și la echipamentele de litografie necesare fabricării acestora. China a relaxat unele dintre aceste măsuri de control, dar menține în vigoare numeroase alte restricții.
Deși au fost introduse în mare parte ca răspuns la acțiunile Statelor Unite, acestea au fost folosite și pentru a exercita presiuni asupra altor țări, ca reacție la politici dezaprobate de Beijing.
Agenția Internațională pentru Energie a estimat că blocarea de către China a accesului Statelor Unite și al Europei la magneții din pământuri rare ar putea provoca economiilor occidentale pierderi de aproximativ 1.500 de miliarde de dolari anual.
Pregătiri pentru o nouă rundă
Administrația Trump investește sute de milioane de dolari în proiecte de extracție și prelucrare a pământurilor rare și a altor minerale critice, în încercarea de a reduce avantajul Chinei. În paralel, își intensifică eforturile de a limita accesul Beijingului la semiconductori de ultimă generație și de a-i bloca achiziționarea utilajelor necesare pentru fabricarea acestora.
China a anunțat o serie de restricții la exportul unor produse și tehnologii avansate, care vizează, printre altele, cipurile pentru inteligență artificială și tehnologia din domeniul energiei solare. Beijingul a amenințat că va sancționa țările care încearcă să-și reducă dependența de resursele minerale chineze.
O cale către o înțelegere pașnică ar presupune, probabil, o definiție comună a riscurilor reale la adresa securității naționale, care ar putea justifica restricționarea lanțurilor de aprovizionare. Stabilirea unor limite clare este esențială. Divergențele legate de comerțul obișnuit nu ar trebui tratate ca probleme de securitate în vreme de război.
China va domina, probabil, tehnologiile din domeniul energiei regenerabile, în special industria energiei solare, în viitorul previzibil. Ar putea ajunge să domine și industria vehiculelor electrice. Aceste evoluții ar putea provoca nemulțumire la Bruxelles și la Washington, dar nu justifică un război economic.
La rândul său, China va trebui să accepte că strategia sa economică mercantilistă nu este sustenabilă și nici acceptabilă pentru restul lumii. O combinație între creșterea masivă a exporturilor și stagnarea importurilor nu poate continua la nesfârșit.
Riscurile unei confruntări
O astfel de înțelegere ar putea părea realizabilă. Și totuși, perspectivele ca economia mondială să evite o nouă confruntare par reduse. Istoria oferă câteva exemple îngrijorătoare: eforturile puterilor Axei de a cuceri teritorii, în contextul în care Liga Națiunilor le-a restricționat accesul la materii prime în primele etape ale celui de-al Doilea Război Mondial, sau decizia președintelui american Franklin D. Roosevelt de a bloca vânzările de fier vechi și petrol către Japonia, măsură care a contribuit probabil la decizia Tokyo-ului de a ataca Pearl Harbor.
În prezent, avioanele de vânătoare, submarinele și rachetele
Bineînțeles că armistițiul ăsta e doar o păcăleală, iar ne luăm țeapă din nou! 😩 Cei de sus își văd de afacerile lor, noi rămânem în aceeași mocirlă.
Nu se schimbă nimic, fraților! De fiecare dată când pare că lucrurile se îmbunătățesc, totul revine la haos. Asta e România: un joc de-a șoarecele și pisica cu puterile economice mondiale. 🤷♂️.
Hai că poate iese ceva bun din toată treaba asta! 🙏 Eu încă sper că într-o zi vom vedea o colaborare reală între țări mari, nu doar războaie comerciale fără sens.
Hmm, prea e totul perfect… Nu vi se pare dubios cum mereu apar tensiuni după ce s-au făcut promisiuni? 🤔 Parcă sunt puțin prea multe coincidențe aici!