Reacția primarului din Galați la declarațiile lui Sorin Grindeanu despre drona explodată
Invitat la Digi 24, Ionuț Pucheanu, primarul PSD al Galațiului, a trecut în revisă ultimele noutăți în legătură cu evenimentul de astăzi, când o dronă s-a prăbușit peste un bloc din oraș.
Primarul a fost întrebat și care ar fi explicația că președintele PSD Sorin Grindeanu a ezitat să spună că drona este una rusească. „Iertați-mă, dar narativul ăsta, recunosc, nu l-am urmărit. Astăzi, am stat cu mult peste plăcerea mea pe televiziuni. Faptul că un coleg sau domnul Grindeanu n-a spus că este dronă rusească… Eu cred că înainte de a ne pronunța ca oameni politici, trebuie să avem informații clare din partea instituțiilor statului”, a spus primarul Ionuț Pucheanu.
Cosmin Prelipceanu a explicat că pe tema aceasta există comunicate oficiale ale CSAT și MApN. „Dacă MApN a ieșit cu un astfel de comunicat, atunci iau de bună o astfel de comunicare și, într-adevăr, cel mai probabil, putem spune, fără doar și poate, că suntem într-o formă de agresiune directă sau indirectă din partea Rusiei”, a afirmat primarul.

Aha, deci primarul a trecut în revistă declarațiile lui Grindeanu? Bineînțeles că nu o să ne spună nimic nou. Iar ne luăm țeapă! 🙄.
Nu se schimbă nimic în țara asta, suntem de râs! Toată ziua promisiuni și discursuri frumoase, dar realitatea rămâne aceeași… 🤦♂️.
Hai că poate iese ceva din toată treaba asta! Eu încă sper la un viitor mai bun pentru Galați și România! 😊✌️.