Radu Miruță anunță reducerea perioadei de serviciu pe mare pentru navigatorii români la 12 luni
Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a semnat un ordin prin care perioada minimă de serviciu pe mare necesară pentru obținerea brevetului de ofițer punte secund și ofițer mecanic secund este redusă de la 24 la 12 luni.
Ordinul a fost pus în transparență decizională și urmărește alinierea condițiilor pentru navigatorii români la standardele internaționale STCW și la cadrul european aplicabil. „Am pregătit ordinul de ministru care corectează asta, e gata și astăzi a fost pus în transparență decizională”, a transmis Radu Miruță, vineri, într-o postare pe Facebook.
Ministrul interimar a explicat faptul că măsura elimină o condiție suplimentară care îi dezavantaja pe navigatorii români față de colegii lor din alte țări. „Reducem de la 24 la 12 luni perioada minimă de serviciu pe mare necesară pentru accesul la brevetul de ofițer punte secund și ofițer mecanic secund, în concordanță cu standardele internaționale STCW și cu cadrul european aplicabil”, a precizat Miruță.
Potrivit acestuia, schimbarea nu presupune diminuarea cerințelor profesionale. „Nu reducem standardele de competență, ci eliminăm o condiție suplimentară care îi ținea pe navigatorii români mai mult timp departe de funcțiile de management”, a precizat el.
Decizia, după sesizarea făcută de un ofițer. Radu Miruță a mai spus că problema i-a fost semnalată în urmă cu câteva săptămâni de un ofițer care i-a trimis un mesaj și i-a cerut sprijinul. „Am citit, am verificat și da, avea dreptate. Așa că am început să corectez. Azi e gata”, a scris ministrul.
El susține că prevederile anterioare îi puneau pe navigatorii români într-o poziție dezavantajoasă. „Navigatorii români aveau condiții mai grele decât standardele internaționale, ceea ce îi făcea necompetitivi”, a afirmat Miruță.
Ministrul interimar al Apărării le-a mulțumit ofițerului care i-a semnalat situația, colegilor din Ministerul Transporturilor care au lucrat la modificarea ordinului și deputatului Stelian Ion, despre care spune că a analizat variante de modificare în discuțiile cu navigatorii din Constanța. „Se poate! Uneori, o schimbare începe cu un mesaj primit de la un om care are o problemă și curajul să o spună”, a transmis Radu Miruță.

