Propunere legislativă pentru calcularea facturilor în valută la cursul BNR

PRIME24
PRIME24

Propunere legislativă pentru calcularea facturilor în valută la cursul BNR

Deputatul USR Cezar Drăgoescu propune, printr-un alt proiect de lege depus în Parlament, extinderea acestei metode de calcul al facturilor pentru toți operatorii economici.

După ce a propus ca facturile de telefonie și internet să fie calculate unitar, luând în considerare doar cursul BNR, Drăgoescu dorește să extindă această metodă și pentru alte servicii, astfel încât consumatorii să nu mai suporte costuri suplimentare la achizițiile de mașini, case sau excursii în străinătate. USR susține că inițiativa are scopul de a proteja consumatorii de costuri suplimentare aplicate de operatorii economici.

„Când am depus primul proiect de lege, care îi viza pe furnizorii de rețele și servicii de comunicații electronice, am primit mii de mesaje de la cetățeni în care mi se prezentau și alte situații în care sunt puși să plătească la un curs propriu al vânzătorului. În felul acesta, facturile sunt umflate și oamenii ajung să plătească mult mai mult decât estimau inițial. Corectăm și aceste situații prin modificările propuse și ne asigurăm că protecția consumatorului nu este doar un slogan de campanie sau doar vorbe pe hârtie”, a declarat deputatul USR Cezar Drăgoescu.

Proiectul prevede ca facturile emise în lei să fie calculate la cursul BNR din ziua precedentă emiterii, în cazul contractelor exprimate în euro sau alte valute. Proiectul de lege modifică și completează Ordonanța privind protecția consumatorilor (OG 21/1992) în sensul introducerii prevederii exprese că, în cazul contractelor pentru furnizarea de bunuri și servicii al căror preț este exprimat în euro sau în altă monedă străină, operatorii economici au obligația de a emite consumatorilor facturi în lei, calculate la cursul comunicat de BNR pentru ziua precedentă datei emiterii facturii.

Publicitate
Ad Image

Proiectul mai prevede că operatorii economici nu vor putea adăuga costuri suplimentare peste cursul oficial. „Operatorilor economici le va fi interzis să aplice marje, adaosuri, comisioane sau alte costuri suplimentare asupra cursului de schimb menționat”, a precizat USR.

Pentru contractele deja încheiate, comercianții vor avea la dispoziție 90 de zile pentru alinierea la noile reguli, prin acte adiționale fără costuri pentru consumatori. În caz contrar, prevederile privind facturarea la cursul BNR vor fi aplicate automat.

Distribuie acest articol
2 comentarii
  • Bineînțeles că iar ne luăm țeapă cu această propunere. 🙄 Dacă aveam încredere în politicieni, poate era o idee bună, dar acum… ce să mai zic? Rămânem tot cu facturi umflate și nervi întinși!

  • Hai că poate iese ceva din treaba asta! 🤞 Eu încă sper că într-o zi vom avea un sistem care chiar funcționează pentru noi, cetățenii de rând. Nu fiți așa negativi, e bine să avem inițiative!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *