Impactul războiului cu Iranul asupra prețului petrolului și infrastructurii energetice în SUA
Războiul dintre Statele Unite și Iran a intrat într-o fază în care măsurile care au limitat efectele asupra piețelor energetice încep să cedeze.
Atacurile asupra rutelor alternative de export, inclusiv asupra conductei Est-Vest din Arabia Saudită și asupra infrastructurii din jurul Mării Roșii, ridică riscul unor noi întreruperi în aprovizionare și al unei creșteri semnificative a prețului petrolului. Conform unei analize, Washingtonul ar trebui să revină la diplomație și să caute un acord menit să pună capăt ostilităților, protejând în același timp principalele rute energetice ale regiunii, conform unui articol publicat de Foreign Affairs. În ultimele șase luni, războiul cu Iranul a fost perturbator, dar gestionabil.
Strâmtoarea Ormuz a fost în mare parte închisă traficului maritim, împiedicând trecerea a aproximativ 20% din comerțul mondial cu gaz natural lichefiat și o proporție și mai mare din comerțul cu petrol. Deși prețurile au crescut, iar multe regiuni s-au confruntat cu penurii de petrol și gaze, țările au găsit modalități de a stabiliza piața energetică globală. Atât Statele Unite, cât și Iranul au evitat atacurile devastatoare asupra infrastructurii energetice vitale din Golful Persic. Părea că Washingtonul și Teheranul ar putea prelungi acest impas, cu atacuri ocazionale asupra unor instalații energetice izolate, fără a provoca o calamitate economică mondială. Acum, situația s-a schimbat.
Războiul s-a extins la părți critice ale infrastructurii energetice, inclusiv la rutele care permit compensarea blocajului din Strâmtoarea Ormuz. La mijlocul lunii septembrie, Strâmtoarea Bab el Mandeb, care reprezintă o alternativă principală de export pentru petrol și gaze, se află sub controlul houthiților din Yemen, susținuți de Iran. O dronă lansată de o miliție din Irak a lovit conducta Est-Vest din Arabia Saudită, scoțând-o temporar din funcțiune.
În urma acestor evenimente, prețul petrolului a crescut de la 70 de dolari pe baril în august, la 110 dolari în septembrie. Dacă infrastructura energetică din regiune continuă să fie atacată, prețurile ar putea urca la 150 sau chiar 200 de dolari pe baril. O escaladare a conflictului dintre Arabia Saudită și houthiți, care a devenit un risc real după ce aceștia au atacat orașele saudite Riad și Yanbu, ar exercita o presiune suplimentară asupra prețurilor. O astfel de situație ar putea duce la o criză energetică globală, care ar putea provoca o recesiune.
Washingtonul se află în fața necesității de a găsi o soluție la această situație complicată. După șase luni de atacuri și presiuni economice, nu s-au observat concesii din partea Teheranului și nu există motive să se aștepte modificări în strategia acestuia. Statele Unite și aliații lor nu pot proteja în mod indefinit infrastructura energetică și transporturile de sub amenințarea atacurilor din partea Iranului și a altor actori ostili. Cea mai puțin riscantă opțiune este revenirea la diplomație.
Washingtonul ar trebui să caute un acord cu Iranul care să includă nu doar un armistițiu, ci și un plan pentru menținerea deschiderii căilor navigabile esențiale, precum și măsuri pentru a determina Teheranul să respecte termenii acestuia. De asemenea, este important ca Statele Unite să încurajeze Arabia Saudită să caute o soluție similară cu houthiții. Negocierea acestor armistiții va necesita concesii dureroase din partea ambelor părți, dar continuarea conflictului ar duce la un dezastru economic, cu costuri mult mai mari.
La începutul conflictului, mulți economiști se temeau că închiderea Strâmtorii Ormuz ar provoca o criză energetică acută și o recesiune economică. Aceste temeri erau justificate, având în vedere că aproape 20 de milioane de barili de țiței și produse rafinate treceau zilnic prin strâmtoare, iar exporturile de energie scăzuseră la aproximativ jumătate din nivelul anterior războiului. Totuși, sistemul energetic global a demonstrat o capacitate remarcabilă de adaptare la acest „cel mai grav șoc al aprovizionării cu petrol din istorie”, conform Agenției Internaționale pentru Energie.
Prețurile petrolului au crescut de la puțin peste 70 de dolari pe baril înainte de război la peste 125 de dolari în aprilie, dar apoi au scăzut la 80-90 de dolari, unde au rămas până în prezent. Producția suplimentară din alte regiuni, precum Statele Unite, Argentina, Brazilia, Canada și Guyana, a contribuit la stabilizarea prețurilor. Utilizarea stocurilor a jucat, de asemenea, un rol important, cu eliberarea a 400 de milioane de barili din rezervele de urgență de către cele 32 de țări membre ale Agenției Internaționale pentru Energie.
Cererea de energie a scăzut, în special în Asia, ca reacție la prețurile ridicate. China, cel mai mare importator de țiței din lume, a redus importurile de la peste 11 milioane de barili pe zi la puțin peste șapte milioane în luna august. Producătorii din Golf au găsit metode de a ocoli Strâmtoarea Ormuz pentru a-și exporta petrolul, utilizând conducte ce leagă câmpurile petroliere de porturi din afara strâmtorii. Totuși, majoritatea infrastructurii din regiune a rămas operativă, deși au existat atacuri semnificative asupra instalațiilor energetice.
Azi, însă, mecanismele care au menținut stabilitatea piețelor energetice se clatină. Stabilitatea a fost rezultatul unor ajustări extraordinare, nu al unei capacități infinite de a suporta un război în desfășurare. Țările au utilizat deja cele mai eficiente instrumente pentru a stabiliza prețurile, iar opțiunile viabile se reduc pe zi ce trece. Producția de petrol și gaze din afara Golfului va continua să crească, dar într-un ritm lent. O creștere suplimentară ar necesita investiții și timp pentru dezvoltare.
Una dintre cele mai mari provocări rămâne deteriorarea rutelor alternative de export, care sunt acum ținte ale atacurilor. După atacurile din Irak asupra conductei Est-Vest a Arabiei Saudite, milioane de barili de petrol au fost retrase de pe piețe, ceea ce reprezintă până la 4% din oferta globală. Chiar dacă pagubele sunt reparate rapid, riscul unor noi atacuri persistă.
Houthiții au consolidat controlul în jurul Mării Roșii, iar Strâmtoarea Bab el Mandeb, alături de Strâmtoarea Ormuz, nu mai sunt sigure pentru transportul petrolului. Fără modalitățile necesare pentru a compensa pierderile de aprovizionare, escaladarea războiului ar putea provoca o criză energetică cu efecte devastatoare. Penuria de motorină ar putea afecta transportul, agricultura și industria, în timp ce Europa se apropie de iarnă cu stocuri de gaz insuficiente.
Statele Unite trebuie să-și reevalueze strategia. De aproape șapte luni, Washingtonul a lansat atacuri și a exercitat presiuni asupra Teheranului, dar regimul iranian nu dă semne de slăbire. Soluția ar putea consta în explorarea unui acord diplomatic care să includă un armistițiu și condiții de reducere a sancțiunilor. Oricum, această abordare va necesita concesii din partea ambelor părți, dar continuarea conflictului ar aduce cu sine un risc economic major.
Un acord ar
