Premierul desemnat: „Înțeleg nemulțumirile, dar acțiunea este esențială pentru progres”

PRIME24

Premierul desemnat: „Înțeleg nemulțumirile, dar acțiunea este esențială pentru progres”

Premierul desemnat Eugen Tomac a afirmat, luni seară, că sunt legitime condiţiile partidelor şi are disponibilitate pentru dialog cu toate partidele pro-occidentale.

El a precizat că niciun partid nu a fost pozitiv în cadrul discuţiilor pe care le-a avut luni, dar a adăugat că le înţelege nemulţumirile, însă pentru a avansa avem nevoie de acţiune. Eugen Tomac a declarat, luni, la Antena 3, că înţelege motivele pentru care partidele încearcă să pună între ele bariere foarte mari. „Nu este pentru mine un moment de triumf această situaţie pe care mi-am asumat-o, am acceptat această onoare pentru că înţeleg perfect motivele pentru care partidele încearcă să pună între ele bariere foarte mari”, a afirmat el.

Tomac a adăugat că dialogul avut cu preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a fost unul civilizat. „Sigur că PNL are această abordare tocmai pentru că moţiunea a afectat direct partidul. Poziţia lor până la un punct o pot înţelege. Nu e rolul meu să explic ce trebuie să facă un partid sau altul. Solicitarea mea a fost de a înţelege contextul şi a-l pune deasupra acestor jocuri politice”, a mai transmis premierul desemnat.

Tomac a afirmat că niciun partid nu a fost pozitiv în cadrul discuţiilor avute luni. „Niciun partid nu a fost pozitiv. Fiecare a fost destul de aplicat pe linia pe care o consideră îndreptăţit să o abordeze. Fiecare partid a încercat să justifice poziţia pe care o are în raport cu situaţia politică în care ne aflăm. Le înţeleg nemulţumirile, dar pentru a avansa avem nevoie de acţiune”, a afirmat Tomac, potrivit Antena 3.

Publicitate
Ad Image

Acesta a anunţat, luni, că va continua seria discuţiilor cu partidele, în vederea învestirii Guvernului. Marţi va avea întâlniri cu UDMR, minorităţile naţionale şi parlamentarii neafiliaţi.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *