Poliția verifică folosirea drapelului României pentru transportul gunoiului în comuna Bosanci
Poliția Română s-a autosesizat după ce pe rețelele sociale au apărut imagini cu mai mulți locuitori din comuna Bosanci, condusă de Neculai Miron, de la AUR, care cară gunoiul cu un steag al României. Polițiștii verifică dacă au fost încălcate prevederile legale, iar amenzile pot ajunge la 20.000 de lei.
Verificări privind respectarea legislației
Patru persoane au fost surprinse în timp ce foloseau un drapel al României pentru a căra gunoi din curtea Primăriei Bosanci, județul Suceava. Fotografia distribuită pe net a stârnit un val de reacții negative. Primarul Neculai Miron a transmis scuze pentru incident.
Reprezentanții forțelor de ordine au transmis pentru digi24.ro că, imediat ce imaginile au apărut pe rețelele sociale, ofițerii s-au autosesizat pentru a verifica circumstanțele în care s-a produs acțiunea reprobabilă.
„Polițiștii s-au autosesizat și desfășoară activități de verificare pentru constatarea unor eventuale încălcări ale articolului 20 din Legea75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului național și folosirea sigiliilor cu stema României de către autoritățile și instituțiile publice.Verificările sunt efectuate în contextul legislației care modifică cadrul normativ. Respectiv, prin Legea 12 din 2024, care prevede faptul că cetățenii sunt datori să manifeste respect față de drapelul și imnul național și să nu comită nici un act prin care s-ar putea aduce ofesa acestora. Amintim, sancțiunile contravenționale pentru încălcarea prevederilor acestui act normativ sunt amenzi cuprinse între 10.000 și 20.000 de lei”, a transmis Comisarul șef Ionuț Epureanu pentru digi24.ro.
Prevederi din proiectul Legii Tricolorului
Un proiect de lege depus în 2023 a fost readus în atenție prin discuțiile din Camera Deputaților și a iscat o adevărată dezbatere publică. Inițiatorul proiectului, generalul (r) Mircia Chelaru, a explicat în exclusivitate pentru Digi24.ro motivele din spatele intenției sale de a adopta o nouă Lege a Tricolorului.
În forma actuală a proiectului sunt prevăzute amenzi de până la 10.000 lei pentru refuzul unui oficial de a săruta Drapelul Național al României și de 20.000 de lei pentru instituțiile media care nu acordă spațiu de emisie de 30 de minute în ziua în care se sărbătorește drapelul.
Propunerea legislativă mai impune amenzi de până la 30.000 de lei dacă autoritățile locale nu stabilesc un loc public denumit „Piața Tricolorului”, în termen de 45 de zile de la promulgarea legii.
Primarul comunei în care a avut loc incidentul este ales din partea partidului AUR și este un susținător fervent al lui Călin Georgescu pe paginile sale de pe rețelele sociale.


Da, sigur, abia aștept să văd ce măsuri vor lua acum autoritățile… Poate o să ne amendeze și pe noi că respirăm aerul ăla contaminat! 😅 Așa e la noi, mereu cu ochii pe drapel, dar realitatea e departe.
Suntem de râs! În loc să se ocupe de problemele reale ale comunității, ei stau cu lupa după un steag folosit aiurea. Asta e România… ne pierdem vremea cu fleacuri în timp ce corupția dă din umeri. 😒.
Hai că poate iese ceva bun din toată povestea asta! Dacă tot s-au autosesizat, poate chiar reușim să facem ceva pozitiv pentru comunitate și pentru mediu. Eu încă sper în bine! 🌱.