Pîslaru: Comisia Europeană ia în considerare argumentele României privind pensiile magistraților
Comisia Europeană a acceptat să ia în considerare „într-un spirit constructiv” argumentele României privind reforma pensiilor magistraților, a afirmat, marți seara, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, la audierile din comisiile reunite de buget-finanțe.
„Ca ministru sunt obligat în fața Parlamentului să vă spun cum stăm. Ideea este că avem în acest moment o situație foarte bine așezată legal că eforturile Guvernului au fost îndeplinite înainte de termenul de 28 noiembrie, adică noi am trimis propunerea, și că toată partea ulterior a fost procedurală – că ne-a întors CSM, că am avut Înalta Curte care a contestat la CCR – deci, am venit cu argumentație legală că tot ce am făcut a fost înainte de termenul de 28. Comisia Europeană inițial nu voia să audă de nimic ce s-a întâmplat după 28. După vizita pe care am făcut-o împreună cu prim-ministrul și ne-am întâlnit cu doamna von der Leyen și am discutat de importanța acestei reforme și de modul în care ea este receptată în societate, Comisia Europeană a acceptat, atenție, deocamdată – și asta este ceea ce vă pot spune acum – să ia în considerare argumentele României într-un spirit constructiv”, a explicat Pîslaru în cadrul audierilor, conform Agerpres.
Întrebat când vom avea un răspuns de la Comisia Europeană, șeful Investițiilor a răspuns: „Până la sfârșitul lunii martie”.
„Deja avem o mică amânare, pentru că Comisia așteaptă… Comisia ce face este așa: având în vedere că cererea 3 este cerere complicată, o să facă o joncțiune de plată între cererile 3 și 4. Și cum noi pe cererea 4 avem de dat dovada că s-a adoptat bugetul și dovada că am rezolvat problema de decarbonizare, în momentul ăla, practic, avem aprobarea cumulată a celor două, dar undeva noi lucrăm după asumpția că înainte de sfârșitul lunii martie vom avea un răspuns”, a adăugat el.
Pîslaru a anunțat pe pagina sa de Facebook, la jumătatea lunii februarie, că va avea discuții cu oficialii europeni, după ce reforma pensiilor magistraților a fost declarată constituțională și, după promulgarea legii de către președintele Nicușor Dan, va solicita Comisiei Europene reanalizarea cererii de plată 3 din Planul Național de Redresare și Reziliență.
„S-a făcut dreptate: CCR a declarat constituțională tăierea pensiilor speciale ale magistraților. Sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respinsă de Curtea Constituțională cu 6 voturi din 9. E o schimbare majoră într-unul dintre cele mai sensibile capitole de reformă și un moment de cotitură în discuția despre echitate și sustenabilitate în sistemul de pensii din România. În orele următoare voi avea discuții cu oficialii europeni cu privire la această evoluție a aprobării legii de către CCR. Odată cu promulgarea din partea președintelui Nicușor Dan, vom putea în sfârșit demonstra îndeplinirea reformei asumate de România în cadrul PNRR. Urmează apoi transmiterea oficială către Comisia Europeană a acestei dovezi, pentru care vom cere reanalizarea cererii de plată nr. 3. Chiar și în contextul întârzierii regretabile de peste două luni după termenul-limită de 28 noiembrie, voi depune toate eforturile diplomatice, formale și informale, pentru a încerca să salvăm situația jalonului pensiilor speciale și cele 231 milioane de euro, bani europeni nerambursabili”, a notat el pe 18 februarie.

