Persoanele crescute în medii familiale foarte stricte folosesc frecvent 10 expresii în conversații
Unii oameni pot povesti aproape totul despre copilăria lor fără a menționa direct părinții. În schimb, aceasta se reflectă în modul în care comunică.
Expresiile simple pot dezvălui ani în care greșelile nu erau ușor iertate sau când așteptările păreau mereu inaccesibile. Desigur, nu toți cei crescuți de părinți stricți au aceeași experiență. Unii își amintesc cu recunoștință structura pe care au avut-o, în timp ce alții petrec ani întregi încercând să dezvăluie obiceiuri care le-au permis să evite conflictele acasă. Stilurile de parenting există pe un spectru, iar fiecare familie este diferită. Totuși, psihologii au descoperit că a crește cu părinți foarte autoritari sau controlați poate lăsa urme negative durabile. Aceste modele nu definesc o persoană pentru totdeauna, dar adesea își fac apariția în conversațiile de zi cu zi într-un mod surprinzător de recognoscibil.
Expresiile folosite de persoanele crescute în medii familiale foarte stricte în conversații informale includ:
1. „Îmi pare rău…”
Scuzele, atunci când sunt necesare, sunt firești. Însă cineva care spune „îmi pare rău” chiar și pentru cele mai mici inconveniente poate demonstra că a avut parte de părinți stricți în copilărie. Pentru ei, scuzele devin aproape automate. Cu timpul, scuzele constante pot deveni mai puțin despre politețe și mai mult despre a-i mulțumi pe ceilalți. Dacă creșterea a implicat critici pentru greșeli minore sau o responsabilitate de a menține pacea, a cere iertare poate părea cea mai ușoară modalitate de a evita conflictele. Ca adulți, acest obicei adesea rămâne, mult după ce mediul original a dispărut.
2. „E în regulă. Nu îmi pasă cu adevărat”
Persoanele crescute sub reguli foarte stricte învață uneori că exprimarea preferințelor nu merită efortul. Poate că opiniile lor au fost respinse sau poate că deciziile au fost luate pentru ei. În cele din urmă, a spune „nu îmi pasă” devine mai ușor decât riscul de a provoca o neînțelegere. Această expresie nu înseamnă neapărat că nu au o opinie. De multe ori, le pasă destul de mult; doar că au învățat să-și suprime preferințele deoarece a vorbi despre ele părea odată epuizant sau riscant.
3. „O să mă descurc”
Cererea de ajutor nu vine întotdeauna natural cuiva care a crescut cu părinți stricți. Dacă greșelile erau întâmpinate cu critici în loc de îndrumare, aceștia pot fi învățați că a se baza pe sine este mai sigur decât a admite că nu știu ceva. Pentru ceilalți, poate părea că inspiră încredere, dar, în realitate, este doar un efect secundar al educației lor. În loc să admită când sunt copleșiți, insistă că se pot descurca singuri.
4. „Ar fi trebuit să știu mai bine”
Cei care folosesc această expresie pot fi crescuți auzind o versiune diferită a acesteia: „Ar fi trebuit să știi mai bine!” Acum, aceasta se îndreaptă spre ei înșiși, formând un critic intern extrem de sever. În loc să perceapă greșelile ca pe o parte normală a învățării, cineva crescut cu așteptări foarte mari poate presupune imediat că ar fi trebuit să prevadă fiecare rezultat. Primul instinct este să se învinovățească pe sine.
5. „Nu vreau să fiu o povară”
Mulți adulți proveniți din case stricte devin extrem de precauți în privința ocupării unui loc, fie că este vorba emoțional, financiar, fizic sau social. A cere favoare sau a admite că se confruntă cu dificultăți poate părea că creează probleme pentru ceilalți, chiar și atunci când aceștia sunt dispuși să ajute. Ca urmare, deseori își minimizează nevoile chiar și atunci când doresc cu adevărat sprijin.
6. „Ești supărat pe mine?”
Persoanele care au crescut în jurul criticii imprevizibile devin adesea extrem de sensibile la schimbările de dispoziție ale altora. Interpretarea greșită a tonului într-un mesaj text sau analiza fiecărei microexpresii într-o conversație poate declanșa imediat temerea că au greșit ceva. Au petrecut ani învățând să monitorizeze semnalele emoționale pentru care au fost învinovățiți. Această vigilență, odată utilă în copilărie, poate persista în relațiile de adult.
7. „Nu vreau să dezamăgesc pe nimeni”
Părinții stricți pun adesea un accent puternic pe realizare și obediență. Chiar și după ce părăsesc căminul, această presiune poate persista intern. De cele mai multe ori, se manifestă prin tendințe de a-i mulțumi pe ceilalți. Se tem de dezamăgirea altora, motiv pentru care fac tot ce le stă în putință pentru a menține pacea.
8. „O voi face din nou”
Primirea criticii poate face ca unii să presupună imediat că trebuie să schimbe lucrurile, chiar dacă munca a fost deja acceptabilă. Această tendință perfectionistă provine adesea din ani de convingere că „bine” nu este suficient. Deși dorința de excelență poate fi o calitate, a simți constant că nimic nu este complet poate deveni obositor emoțional.
9. „Nu îmi place să încalc regulile”
Cei crescuți cu părinți stricți devin adesea adulți extrem de conștiincioși. Urmează instrucțiunile cu atenție, ajung întotdeauna la timp și încearcă în general să evite problemele. Deși responsabilitatea este o trăsătură naturală la adulți, lipsa totală a dorinței de a-și asuma riscuri sau de a ieși din zona de confort este adesea un semn al unei educații stricte.
10. „Trebuie să mă asigur că totul este în regulă mai întâi”
Mulți adulți crescuți de părinți foarte stricți au dificultăți în a se relaxa complet. Înainte de a se bucura de ceva, simt că trebuie să verifice responsabilitățile și să se asigure că toată lumea este fericită mai întâi. În copilărie, au fost învățați că majoritatea lucrurilor erau obligațiile lor și că nu se puteau relaxa până nu le rezolvau.
