Operațiune extinsă de căutare a unei pume lângă aeroportul din München
O posibilă prezență a unei pume în sudul Germaniei a generat miercuri o amplă acțiune de căutare în apropierea aeroportului din München, transmite agenția dpa.
Poliția a mobilizat un elicopter, drone și un număr considerabil de agenți, însă animalul nu a fost găsit, acțiunea continuând, potrivit unei purtătoare de cuvânt a poliției.
Marți seara târziu, un vânător dotat cu un dispozitiv de vedere pe timp de noapte a observat, în rezervația naturală Notzingermoos, un animal pe care l-a descris ca fiind o felină mare, în apropierea localității Oberding, la câțiva kilometri de aeroport. Acesta a realizat o înregistrare video, care a fost analizată ulterior de un expert ce a concluzionat că ar putea fi vorba despre o pumă.
Autoritățile locale nu au informații referitoare la originea acestui animal, mai ales că nu există date despre prezența vreunui circ cu feline mari în zonă. În acest context, populația a fost avertizată să fie prudentă și să contacteze poliția imediat ce observă animalul sau dacă au informații despre locul în care ar putea fi acesta. De asemenea, locuitorii au fost sfătuiți să nu-și lase câinii liberi și să nu-și lase copiii mici să se joace nesupravegheați.
În trecut, mai multe semnalări în Germania privind apariții ale unor feline mari s-au dovedit a fi alarme false. Astfel, în 2023, poliția și vânătorii au căutat timp de aproximativ 30 de ore, în apropiere de Berlin, un animal suspectat a fi o leoaică, dar care s-a dovedit a fi un mistreț. În 2021, o altă alertă pentru o posibilă pumă în zona lacului Geiseltal, în landul Saxonia-Anhalt, a dus la o căutare similară, însă un expert a estimat ulterior că ar fi fost vorba doar despre o pisică domestică. Alte semnalări de apariții ale unor animale de pradă în Germania s-au dovedit a fi simple jucării de pluș.

