Liderul Sindicatului Polițiștilor Europol: „Comasările nu se produc, dimpotrivă, au efect invers”

PRIME24

Liderul Sindicatului Polițiștilor Europol: „Comasările nu se produc, dimpotrivă, au efect invers”

Programul de guvernare al premierului desemnat Siegfried Mureșan propune crearea unei Poliții Naționale, comune. Poliția Locală și Poliția de Frontieră ar trebui să fie desființate, iar România va avea un singur tip de polițist.

Prezent la Digi24, Cosmin Andreica, președintele Sindicatului Polițiștilor Europeni Europol, a declarat că această măsură este una recurentă, anunțată în fiecare nou program de guvernare, dar care, ca și propunerea de a avea mai puțini șefi, nu ajunge să fie implementată.

Andreica a exprimat scepticism față de originea acestei idei, întrebându-se cum a fost generată și ce se află în spatele ei. „De fiecare dată când am avut un nou program de guvernare se vorbea despre unificare, comasare sau despre eliminarea nivelului unu și doi din rândul șefilor. N-aș vrea să spun că se apropie de o propunere care este realizată cu inteligența artificială, însă în acest moment nu știm exact care este intenția și sub ce formă se poate realiza acest lucru”, a spus Andreica.

„Sigur, noi am evidențiat de-a lungul timpului nevoia de a elimina parte din zona de management, pentru că avem prea mulți șefi și prea puțini subordonați, însă, concret, comasarea acestor instituții, mai ales că vorbim despre instituții cu atribuții diferite la modul generic, fără explicații concrete și fără evidenția care sunt avantajele, rămâne doar o idee așternută pe hârtie, la fel ca celelalte pe care le-am văzut în programul de guvernare”, a mai comentat Andreica.

Publicitate
Ad Image

Andreica a subliniat că programul a fost primit cu scepticism și regret că elaboratorii nu au consultat partenerii sociali. El a remarcat că, în realitate, comasările nu doar că nu se produc, dar au efecte opuse, menționând creșterea numărului de secretari de stat și subsecretari de stat în Ministerul Afacerilor Interne, în loc de un aparat mai eficient.

Programul de guvernare vorbește și de o reformă a pensiilor speciale și de un cadru legal prin care polițiștii să rămână mai mult în sistem, ceea ce duce cu gândul la creșterea vârstei de pensionare. „Referitor la pensiile speciale, polițiștii nu sunt beneficiari ai pensiilor speciale, sunt neneficiari ai pensiilor militare. Pensiile militare deja au fost modificate. Am văzut că dumnealui a spus că nu vrea ca niciun pensionar să nu primească o pensie mai mare decât salariul în plată. Nu se întâmplă în momentul de față așa ceva. De aia spun că dumnealui e ușor lipsit de informațiile necesare pentru a enunța astfel de propuneri”, a punctat Andreica.

Distribuie acest articol
4 comentarii
  • Bineînțeles că au efect invers! La noi totul e pe dos, frate! 😩 Dacă zice cineva că se face o reformă, îți dai seama că ne luăm țeapă din nou.

  • Sincer acum, nu mă aștept la nimic bun de la sistemul ăsta. Promisiuni goale și toată birocrația asta ne ține pe loc. Asta e România, suntem de râs… 😒.

  • Hai că poate iese ceva bun din toată povestea asta! Eu încă sper să vedem niște schimbări în bine pentru poliție și siguranța noastră. Nu fiți așa negativi! 🌟.

  • Hm, mi se pare dubios tot acest plan cu Poliția Națională… Prea e totul perfect ca să fie adevărat. Ce ascunde povestea asta? 🤔.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *