Iosif Rotariu, campion la turneele de tenis Old Boys, vrea un meci demonstrativ cu un tenismen celebru

PRIME24

Iosif Rotariu, campion la turneele de tenis Old Boys, își dorește un meci demonstrativ cu un tenismen celebru

De patru ori campion al României și cu 25 de selecții strânse în tricoul echipei naționale, Iosif Rotariu are o pasiune ieșită din comun pentru sport.

Iubește nu doar fotbalul, ci și tenisul, pe care îl practică des, în timpul său liber. Și-a dezvoltat abilitățile până în punctul în care a ajuns multiplu campion de turnee Old Boys, organizate în țară.

În cadrul emisiunii Poveștile Sport.ro, Iosif Rotariu a declarat că l-ar alege pe Roger Federer pentru un meci demonstrativ de tenis. „Am câștigat multe turnee la Old Boys, mi-a plăcut foarte mult. Sunt foarte pasionat de tenis,” a mărturisit Iosif Rotariu, în emisiunea Poveștile Sport.ro.

Întrebat de prezentatorul emisiunii Poveștile Sport.ro, Andru Nenciu, care este numele tenismenului celebru alături de care i-ar plăcea să joace un meci amical, Iosif Rotariu l-a ales pe elvețianul Roger Federer. „Roger Federer. Mi-a plăcut și Stefan Edberg. Dar Federer mi-a plăcut foarte mult, un tip foarte elegant, complet,” a replicat Iosif Rotariu, în exclusivitate pentru Sport.ro.

Publicitate
Ad Image

37 de meciuri a jucat Iosif Rotariu în tricoul echipei Galatasaray Istanbul, alături de care a câștigat Cupa și Supercupa Turciei.

În aceeași emisiune, Emil Săndoi a afirmat că și el îl preferă pe Roger Federer, considerându-l cel mai elegant tenismen din istorie. „Tenismenul preferat a fost Roger Federer. Naturalețea, suplețea, tehnica, viziunea pe care o avea în teren, eleganța, iar nu cred că poate să i-o atingă nimeni.” a spus Săndoi.

Acesta a adăugat că Federer a fost un pionier prin faptul că a jucat tenisul cu o eleganță nemaivăzută până la el. „Incredibil, impresionant,” a răspuns Emil Săndoi, în emisiunea Poveștile Sport.ro.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *