Întâlnire B2B la Guvern între companii ucrainene și industria română de apărare pentru drone
Guvernul a găzduit miercuri, la Palatul Victoria, o întâlnire strategică de tip B2B matchmaking între companii din industria dronelor din Ucraina şi reprezentanţi ai industriei de apărare din România.
Potrivit unui comunicat al Executivului, obiectivul principal al reuniunii a fost facilitarea unor legături directe între entităţile economice din România şi Ucraina, pentru a impulsiona dialogul tehnic şi a crea o reţea profesională solidă.
„Discuţiile s-au concentrat pe dezvoltarea proiectelor şi parteneriatelor în domeniul aeronavelor fără pilot (UAV) şi al sistemelor avansate de detecţie şi combatere a acestora (Anti-UAS)”, se arată în comunicat.
Evenimentul reprezintă un pas important în contextul semnării recente a Parteneriatului Strategic dintre cele două state.
„Această iniţiativă consolidează cooperarea industrială bilaterală şi transformă expertiza tehnologică acumulată în soluţii concrete pentru securitatea colectivă a Flancului Estic. Prin acest demers, Guvernul României reconfirmă angajamentul de a sprijini rezilienţa regională şi de a stimula producţia companiilor româneşti, în parteneriat cu Ucraina, în sectoarele de înaltă tehnologie cu valoare adăugată mare, sprijinind totodată integrarea acestora în lanţul valoric generat de Ucraina”, se precizează în comunicat.
Mihai Jurca, şeful Cancelariei prim-ministrului, a subliniat că industria de apărare din România trebuie să se dezvolte prin valorificarea experienţei Ucrainei. „Consolidarea securităţii naţionale şi regionale reprezintă una dintre priorităţile strategice ale Guvernului României, în paralel cu dezvoltarea unui mediu economic competitiv, capabil să atragă şi să susţină investiţii în domenii de înaltă tehnologie. Ne dorim să valorificăm experienţa dobândită pe câmpul de luptă de către partenerii ucraineni şi, împreună, să dezvoltăm soluţii de apărare eficiente şi adaptate nevoilor actuale, care să contribuie la consolidarea securităţii naţionale şi regionale”, a subliniat Mihai Jurca, citat în comunicat.
Ministrul Apărării Naţionale, Radu Miruţă, a avut marţi, la sediul MApN, o întrevedere cu Sergiy Boyev, ministrul adjunct al Apărării pentru integrare europeană din Ministerul ucrainean al Apărării, ocazie cu care s-a discutat despre posibilitatea dezvoltării sau producţiei de aeronave fără pilot.


Bineînțeles că ne întâlnim cu ucrainenii pentru drone, dar eu mă întreb când o să vedem și noi vreun rezultat concret? Da, sigur… iar ne luăm țeapă! 🙄.
Suntem de râs, frate! Mă mir că încă mai avem întâlniri de genul acesta. Promisiuni pe bandă rulantă și apoi nimic în realitate… asta e România! 😒.
Hai că poate iese ceva bun din toată treaba asta! Eu încă sper că se vor colabora într-un mod constructiv și vom avea parte de inovații în domeniul apărării. 😊.
Prea e totul perfect, nu vi se pare dubios? Să fim serioși, ce ascunde povestea asta? Nu ar fi prima dată când apar lucruri interesante sub nasul nostru… 🤔.