Ilie Bolojan reacționează la acuzațiile de apartenență la USR

PRIME24
PRIME24

Ilie Bolojan răspunde acuzațiilor legate de USR

Premierul și președintele PNL Ilie Bolojan a respins afirmațiile potrivit cărora ar fi „USR-ist” și a subliniat că rămâne „un liberal convins”, explicând că participarea sa la evenimente ale partidelor din coaliție ține de normalitatea relațiilor politice.

„Astea sunt… nu au nicio legătură nici cu interesul public, nici cu un aspect de seriozitate care ţine de funcţiile pe care le ocupăm”, a declarat Ilie Bolojan, marţi seară, la Euronews România, despre acuzaţiile conform cărora ar avea o afinitate cu USR.

Președintele PNL a explicat că participarea la evenimentele altor partide din coaliție este un gest firesc. „Dacă un partid te invită să te duci, în calitate de partener, de coleg de guvernare, să saluţi un congres, gândiţi-vă că asta s-a întâmplat şi la UDMR, asta s-a întâmplat şi la USR, şi mie mi s-a părut de bun simţ să te duci să-i saluţi pe oameni.”

„Când eşti într-o coaliţie, atunci şi fiecare partid ocupă nişte posturi, funcţie de ponderea pe care o are. Partidul nou care a venit în această coaliţie, pentru că celelalte erau în coaliţie, a fost USR. Normal că s-au făcut mai multe numiri, dar cele care revin, ponderea acestui partid, da, ceilalţi erau pe poziţii. Deci nu există astfel de argumente”, a adăugat Bolojan.

Publicitate
Ad Image

Ilie Bolojan a subliniat că, dincolo de apartenența politică, prioritatea sa este interesul public. „Eu am încercat în toată această perioadă să fiu premierul României. Când eşti pe o asemenea funcţie, prima ta prioritate este ţara, nu un partid, nu un alt partid. Sunt un liberal convins. Dar când am fost pe o funcţie publică, totdeauna prima mea prioritate a fost la Oradea, oraşul Oradea, la Bihor, judeţul Bihor, iar acum este ţara noastră.”

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *