Grindeanu anunță posibile remanieri în PSD, cu evaluări regionale pentru miniștri
Sorin Grindeanu a anunțat că PSD ia în calcul remanieri guvernamentale, în funcție de rezultatele unei evaluări interne a miniștrilor.
O decizie privind eventualele schimbări și viitorul partidului în coaliție va fi luată după consultările interne programate pentru 20 aprilie.
Liderul PSD a fost întrebat, miercuri seară, la România TV, dacă partidul pe care îl conduce este pregătit să facă și remanieri, dacă autoevaluarea pe care partidul o va face va arăta că unul sau mai mulți miniștri social-democrați nu au performat. „Evident că da”, a răspuns el.
El a explicat că la nivel intern PSD va organiza întâlniri regionale, la care vor fi invitați și miniștrii partidului, pentru ca aceștia „să spună ce au făcut”. „Și vom decide cu toții, împreună, unde e loc de mai bine”, a adăugat Grindeanu.
Cât despre viitorul PSD, dacă rămâne în coaliție sau trece în opoziție, Grindeanu a subliniat că o decizie va fi luată în urma consultării interne programate pentru 20 aprilie. „Am avut discuții (miercuri, la Bruxelles – n.r.) cu colegii din Partidul Socialiștilor Europeni și voi informa despre situația politică din România – ce am declanșat noi la PSD și care este situația a zi a alianței politice din România. Din punctul nostru de vedere, colegii vor decide în 20 aprilie”, a mai spus președintele PSD.

