Drone cu încărcătură explozivă descoperite în județele Constanța și Tulcea, precum și în Marea Neagră
Mai multe fragmente de drone aeriene, unele având încărcături explozive, au fost găsite vineri, în decurs de câteva ore, în mai multe localități din județele Constanța și Tulcea, precum și în Marea Neagră.
Prima intervenție a avut loc vineri, în jurul orei 13.30, în localitatea Câșla Vădanei din județul Tulcea, între Sulina și Sfântu Gheorghe. O echipă EOD din cadrul MApN a evaluat două fragmente de dronă aeriană găsite pe plajă. În urma verificărilor, specialiștii au stabilit că acestea nu aveau încărcătură explozivă.
O altă intervenție a avut loc în jurul orei 15.18, la Periteașca, în județul Tulcea. Două fragmente de drone au fost identificate pe plajă în jurul orei 9.30 de Poliția de Frontieră. Unul dintre fragmente conținea încărcătură explozivă și a fost neutralizat în siguranță de o echipă pirotehnică a SRI. Cel de-al doilea fragment a fost preluat de Garda de Coastă.
În jurul orei 16.00, o navă comercială a semnalat prezența a două fragmente de dronă în Marea Neagră. Ambele au fost recuperate de o navă de patrulare a Gărzii de Coastă. Potrivit MApN, fragmentele nu prezentau pericol pirotehnic.
Ultima intervenție a zilei s-a desfășurat în jurul orei 17.55, la Edighiol-Periboina, în județul Constanța. „În timpul operațiunilor de identificare a unui obiect suspect semnalat de Garda de Coastă, echipa EOD a MApN a observat din elicopter resturile a patru drone aeriene (printre care și o dronă-interceptor ce avea explozibil la bord). Toate elementele au fost puse în siguranță și neutralizate”, au precizat reprezentanții Ministerului Apărării Naționale.

