Dominic Fritz acuză AUR că susține PSD prin absența de la comisii

PRIME24

Dominic Fritz acuză AUR că sprijină PSD prin absența de la comisii

Președintele USR, Dominic Fritz, acuză AUR că ar fi dat „o mână de ajutor” social-democraților prin lipsa de la ședințele comisiilor parlamentare în care au fost audiați miniștrii propuși.

„Toți miniștrii Guvernului PSD audiați azi au primit avize favorabile pe bandă rulantă. Mașinăria de vot a funcționat. AUR a dat o mână de ajutor fraților lor de la PSD, chiulind de la ședințele de comisie, ca să fie mai ușor pentru PSD să facă majoritate. Love is in the air, dar încă n-au curaj să ne spună pe față. Întrebările incomode (și niciun vot de confirmare) au venit de la colegii mei din USR. Răspunsurile nu ne-au convins”, a scris liderul USR, luni, pe pagina sa de Facebook.

Dominic Fritz a subliniat că USR își menține decizia de a nu susține învestirea Guvernului Luca Niculescu. „Nu vom vota un guvern care propune un condamnat definitiv să conducă Poliția, un ministru care a pierdut miliarde din PNRR pentru spitale, altul care a sabotat legea salarizării în timp ce zbura cu jeturi private prin Mykonos, un fost avocat cu teză de doctorat suspectată de plagiat masiv, oameni fără nicio experiență în domeniu trimiși să blocheze reforme împotriva hoților care defrișează pădurile țării sau foști miniștri sub care șantiere navale au intrat în insolvență și care acum preiau portofolii strategice.”

„După mai bine de un an în care miniștrii USR au livrat pentru români și am demonstrat că se poate, nu vom gira un guvern care va păcăli România și va bloca orice reformă. În schimb ne vom lupta în continuare pentru interesele voastre, ale cetățenilor”, a transmis Fritz.

Publicitate
Ad Image
Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *