Întrebările pe care le pun copiii crescuți de părinți emoțional imaturi în adolescență
Experiența de a crește cu părinți emoțional imaturi este o provocare mentală, atât pentru copii, cât și pentru adulți. Din copilărie, nevoile lor nu sunt satisfăcute, iar abilitățile necesare pentru a înflori în viață nu sunt dobândite. Faptul că sunt crescuți de părinți care nu pot recunoaște sau gestiona propriile emoții duce adesea la întrebări profunde în viața de adult.
1. Dacă nevoile lor contează cu adevărat
Copiii care au fost crescuți de părinți emoțional imaturi au fost adesea neglijați. Acești părinți se concentrează doar pe ei înșiși, considerând că întreaga lume se învârte în jurul lor. Aceștia se comportă ca niște copii și nu reușesc să își îngrijească corespunzător copiii. Potrivit unui scriitor de sănătate, „Imaturitatea emoțională se caracterizează prin reacții impulsive și o lipsă de empatie.” Acești adulți continuă să se întrebe dacă nevoile lor au vreo importanță, având adesea o stimă de sine scăzută.
2. Sentimentul de a fi închis
Din cauza stresului trăit în copilărie, copiii părinților emoțional imaturi pot deveni mai retrași. Evită interacțiunile sociale și preferă să se izoleze. Din moment ce părinții lor nu le-au oferit atenție, aceștia au învățat să se retragă, iar acest comportament persistă și în viața adultă, lăsându-i să se întrebe de ce le este greu să se deschidă față de alții.
3. Preferința pentru singurătate
Autoizolarea este o reacție frecventă la copilărie. Fiind lipsiți de un sistem de suport, acești indivizi ajung să prefere singurătatea, care poate fi percepută ca o modalitate de a scăpa, chiar și temporar, de părinții lor. În viața adultă, ei se întreabă de ce simt această nevoie, nefiind, de fapt, o plăcere, ci mai degrabă o formă de coping cu un mediu familial haotic.
4. Sentimentul de a fi o povară
Când lucrurile nu decurg cum trebuie, părinții emoțional imaturi tind să reacționeze prin acuze. Aceasta devine un model repetat, făcând copiii să se simtă ca o povară. Un terapeut a menționat că „vinovăția și rușinea cronice provin adesea din creșterea în umbra unui părinte emoțional imatur, care a folosit acuzația, manipularea sau retragerea emoțională pentru a controla comportamentul.”
5. Rușinea față de identitatea lor
Părinții pot critica sau rușina copiii pentru interesele sau personalitățile lor. Acest lucru creează, în timp, o mentalitate de nevalorificare care se perpetuează în viața adultă. Datorită acuzațiilor din partea părinților și neatenției față de nevoile lor, aceștia ajung să creadă că există ceva în neregulă cu ei. Un psiholog a explicat că „expunerea tinerilor la asprime, critici și receală are consecințe psihologice serioase.”
6. Repetarea situațiilor din copilărie
Multe comportamente ale adulților provin din educația primită. Copiii care cresc în case cu părinți emoțional imaturi caută, adesea, relații care reproduc tiparele din copilărie. Aceștia pot ajunge să se implice cu parteneri care sunt similari cu părinții lor, comportându-se infantil sau umilindu-i, întrebându-se apoi dacă aceasta este alegerea corectă.
7. Menținerea contactului cu părinți toxici
Una dintre cele mai dificile decizii este să întrerupi legătura cu familia, în special cu părinții. Deși părinții pot fi imaturi, ei rămân totuși părinți. Cei crescuți în astfel de medii pot întâmpina dificultăți în a se îndepărta de toxicitate, chiar dacă acest lucru le aduce suferință în viața adultă. Ei se pot întreba de ce încep să se prioritizeze, simțind vinovăție pentru că trebuie să se distanțeze de părinți. Uneori, cel mai bun lucru este să îi lași în urmă, indiferent de cât de dureros ar fi.
