Bilanțul lui Nicușor Dan după participarea la ONU și vizita în SUA
Nicușor Dan a prezentat, miercuri, bilanțul deplasării sale în SUA, după participarea la dezbaterile generale ale celei de-a 81-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite.
Președintele a menționat că a avut o intervenție în sesiunea plenară a Adunării Generale a ONU, precum și în cadrul Consiliului de Securitate și în Formatul Crimeea. De asemenea, a subliniat întâlnirea bilaterală cu secretarul general al ONU.
Nicușor Dan a participat și la recepția oferită de președintele Statelor Unite. „În marja acestui eveniment, am avut o întâlnire cu DFC, care este organismul american pentru Comerț Exterior, cu care avem un dialog mai vechi legat de investiții americane în România. Am avut o întâlnire la Atlantic Council, prieteni ai României, unde am discutat despre extinderea cooperării noastre bilaterale”, a declarat acesta.
De asemenea, el a avut o întâlnire cu domnul Lauder, președintele Congresului Mondial Evreiesc, unde s-a discutat despre relația bilaterală România-Statele Unite și România-Israel. Președintele a întâlnit și foști ambasadori ai SUA în România, precum și alți diplomați americani și reprezentanți ai mediului financiar.
„Ne-am întâlnit cu foștii ambasadori ai Statelor Unite în România și alți ambasadori americani. Din nou, o întâlnire despre relațiile bilaterale româno-americane. Ne-am întâlnit cu J.P. Morgan, la sediul Băncii, și cu finanțatori americani și nu numai ai obligațiunilor românești, în care le-am explicat situația și politică, și financiară a României”, a afirmat președintele.
Nicușor Dan a subliniat și întâlnirile cu „oameni de afaceri americani interesați de România”, dar și cu comunitatea românească din New York. „Am avut o întâlnire foarte interesantă cu comunitatea românească de aici și, cu această ocazie, a fost o mare onoare pentru noi să inaugurăm o intersecție care va purta numele Reginei Maria, în onoarea a 100 de ani de la vizita pe care a făcut-o în Statele Unite”, a declarat el.
În cadrul vizitei, președintele a vizitat Memorialul World Trade Center, aducând omagiu celor 5 români care au murit acolo cu 25 de ani în urmă. Nicușor Dan a avut, de asemenea, întâlniri bilaterale cu reprezentanți ai unor state francofone, precum Armenia, Liban, Guineea și Senegal, un obiectiv fiind promovarea candidaturii lui Dacian Cioloș pentru funcția de secretar general al Organizației Internaționale a Francofoniei.
„Am încercat să explicăm de ce România e interesantă pentru parteneriatul cu SUA”, a mai spus președintele. Acesta a acordat interviuri în presa americană, încercând să explice de ce România este atractivă pentru investiții americane.
Președintele a vorbit și despre participarea Mirabelei Grădinaru la evenimente dedicate copiilor și educației, organizate de Melania Trump, Emine Erdoğan și Olena Zelenska, precum și la un dejun cu primele doamne și primii domni, având întâlniri bilaterale cu Prima Doamnă din Austria și Prima Doamnă din Kenya.
„Doamna Ministru de Externe, care este aici, a avut mai multe întâlniri bilaterale cu omologi ai săi, în special din zona francofonă, cu același obiectiv. Domnul ministru Nazare, care a fost câteva zile aici, a avut, de asemenea, întâlniri bilaterale cu mediul de afaceri, împreună cu Radu Burnete, care a fost și el aici”, a adăugat președintele.
Consilierii, domnul Lazurca și domnul Ionescu, au avut întâlniri bilaterale cu oameni din administrația americană pe zona de relații externe și securitate. Președintele a menționat cu bucurie că, în cursul acestei deplasări, a decorat un muzeu din Statele Unite dedicat Reginei Maria, înființat acum 100 de ani. De asemenea, doamna Geană, consiliera noastră pentru diaspora, a participat la o mare întâlnire a românilor din Statele Unite, care a avut loc la Chicago.

