Autoritatea pentru Cetățenie: Nu vă încredeți în promisiunile de obținere a cetățeniei
Autoritatea Națională pentru Cetățenie subliniază, într-un comunicat de presă, că singura sursă legală și oficială de informare pentru obținerea cetățeniei și soluționarea cererilor este site-ul oficial al instituției.
Instituția mai subliniază că „orice promisiune sau încercare de a interveni pe lângă funcționarii instituției” pentru influențarea sau urgentarea procesului de soluționare a cererilor este infracțiune. „În situația în care vă confruntați cu astfel de propuneri sau tentative de fraudă, vă solicităm să sesizați de îndată organele de cercetare penală competente”, se mai arată în apelul instituției.
În acest sens, ANC mai arată că, dacă sunt furnizate nume, date personale sau presupuse legături cu conducerea instituției sau membrii Comisiei pentru Cetățenie, unicul scop este de a „induce în eroare”. „Instituția se delimitează ferm de orice astfel de practici. În cazul în care vă confruntați cu astfel de propuneri, tentative de fraudă sau eventuale promisiuni de intervenții la nivelul procesului de soluționare a cererilor de cetățenie română, vă solicităm să sesizați de îndată organele de cercetare penală competente”, potrivit ANC.
„Nu există noțiunea legală sau administrativă de urgentare” ANC subliniază că cererile de cetățenie se analizează și soluționează în ordinea cronologică a înregistrării lor și că doar Comisia pentru Cetățenie poate decide dacă sunt îndeplinite condițiile legale. „Precizăm în mod clar că în cadrul procedurilor derulate de ANC nu există noțiunea legală sau administrativă de urgentare”, subliniază instituția.
Instituția mai menționează că procesarea dosarelor este complet gratuită și că nu percepe nicio taxă de înregistrare sau soluționare. Singura taxă percepută este cea aferentă eliberării cardului de cetățenie.
Informațiile din tabel sunt interpretate astfel: Coloana „TERMEN”: Arată data la care Comisia s-a întrunit sau urmează să se întrunească pentru a analiza dosarul. Coloana „SOLUȚIE”: Indică numărul Ordinului de aprobat, în cazul în care cererea a fost deja soluționată. „Dacă data din coloana „TERMEN” a trecut, iar în coloana „SOLUȚIE” nu apare niciun număr de ordin, înseamnă că dosarul se află încă în lucru (în faza de solicitare sau primire a avizelor de la instituțiile partenere). În această situație nu trebuie să vă îngrijorați, întrucât cererii i se va aloca automat un nou termen de analiză”, a mai subliniat ANC.


Băi, da’ ce surpriză! 🤦♂️ Iară ne zic că nu trebuie să ne încredem în promisiunile lor. Ce să mai zicem? Așa e la noi, mereu cu vorba bună și fapta proastă.
Mă mir că mai avem răbdare cu sistemul ăsta. Suntem de râs pe bune! Promisiuni peste promisiuni și nimeni nu face nimic concret. Asta e România, frate… 😤.
Hai că poate iese ceva bun din toată treaba asta! Eu încă sper că autoritățile își vor face datoria și lucrurile se vor schimba spre bine. Nu fiți așa negativi! 🌟.