Atenționare MAE pentru românii care călătoresc în Spania, în două zone specifice

PRIME24

Atenționare pentru românii care călătoresc în Spania, în două zone specifice

Ministerul român al Afacerilor Externe (MAE) atenţionează cetăţenii români care se află, tranzitează sau vor să meargă în Spania că în zilele de 18 şi 19 octombrie în provinciile spaniole Valencia şi Alicante meteorologii au emis Cod roşu de precipitaţii abundente.

Potrivit unui comunicat de presă, MAE informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Comunitatea Autonomă Valenciană, din Spania, că Agenţia Meteorologică de Stat – AEMET a emis o atenţionare de cod roşu de precipitaţii abundente în provinciile Valencia şi Alicante, pentru zilele de 18 şi 19 octombrie 2026.

MAE recomandă consultarea paginii de Internet a Agenţiei spaniole de Meteorologie şi îi informează pe cetăţenii români că pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al României la Valencia: +34 964.216 171; +34 964.216.172; +34 964.203.331; +34 964.203.234; +34 962.985.644; +34 962.985.278; +34 961.237.364, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie telefonul de urgenţă al Consulatului General al României la Valencia: +34 677 842 467.

Publicitate
Ad Image
Distribuie acest articol
2 comentarii
  • Da, sigur, iar ne luăm țeapă cu atenționările astea! 🙄 Cei de la MAE cred că suntem toți în vacanță și nu știm să ne ferească de probleme… Așa e la noi, mereu pe picior de război!

  • Sincer acum, chiar mă întreb ce se ascunde în spatele acestor atenționări. 🤔 Oare chiar avem motive să fim îngrijorați sau e doar un alt capriciu? Hai că poate iese ceva bun din asta!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *