Amenzi aplicate de polițiștii rutieri celor care merg la festivalul Electric Castle

PRIME24

Amenzi aplicate de polițiștii rutieri participanților la festivalul Electric Castle

Polițiștii anunță că acționează constant pentru siguranța traficului pe drumurile care duc spre zona unde se desfășoară festivalul Electric Castle.

În primele două zile ale festivalului, agenții rutieri au aplicat peste o sută de amenzi în valoare de zeci de mii de lei pentru abateri precum lipsa RCA, conducerea sub influența drogurilor și pentru încălcarea regulilor de circulație.

„Inspectoratul de Poliție Județean Cluj menține un dispozitiv de ordine și siguranță publică adaptat valorilor de trafic și numărului ridicat de participanți, polițiștii acționând cu efective mărite atât pe timpul zilei, în intervalele cu trafic intens, cât și pe timpul nopții, în zona festivalului și pe principalele căi de acces, pentru fluidizarea circulației, prevenirea accidentelor rutiere și depistarea conducătorilor auto care încalcă normele de circulație. În primele două zile ale festivalului, polițiștii au desfășurat acțiuni pe principalele artere de circulație și în proximitatea zonei de desfășurare a evenimentului, fiind aplicate 113 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 70.000 de lei. Dintre acestea, 81 de sancțiuni au fost aplicate pentru încălcarea prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, 29 de sancțiuni pentru încălcarea prevederilor H.G. nr. 1.391/2006 privind Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 și 3 sancțiuni pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto”, informează, sâmbătă, oficialii Poliției județene Cluj.

Pe lângă amenzile aplicate, polițiștii au reținut 14 permise de conducere, 13 certificate de înmatriculare și două seturi de plăcuțe cu numere de înmatriculare. Unii dintre șoferii opriți în trafic au comis nu doar contravenții, ci și infracțiuni. Unul dintre șoferi a fost prins conducând sub influența substanțelor psihoactive, alt conducător auto fiind prins la volan deși avea dreptul de a conduce suspendat.

Publicitate
Ad Image

Poliția anunță că acțiunile agenților rutieri vor continua pe întreaga perioadă a festivalului, cu scopul de a asigura desfășurarea în condiții de siguranță a traficului rutier și de a preveni producerea unor evenimente nedorite. Inspectoratul de Poliție Județean Cluj recomandă participanților la trafic să respecte regulile de circulație, indicațiile polițiștilor aflați în teren și să adopte un comportament responsabil. De asemenea, înainte de a porni la drum, este recomandată verificarea traseului ce urmează a fi parcurs, inclusiv prin utilizarea aplicațiilor destinate monitorizării traficului în timp real, pentru alegerea celor mai potrivite rute și evitarea zonelor aglomerate.

Distribuie acest articol
2 comentarii
  • Ah, da, bineînțeles că ne-am trezit cu amenzi și la festivaluri! 🤦‍♂️ Iar ne luăm țeapă de la „protectorii” noștri. Ce idee bună să te distrezi și să te alegi cu un proces verbal!

  • Sincer acum, mi se pare bine că poliția își face treaba pentru siguranța participanților. Poate că lucrurile încep să se schimbe puțin… eu încă sper! 🌟 Haideți să vedem ce mai urmează!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *