Alunecări de teren cu blocuri de permafrost, identificate în nord-vestul Canadei
În Teritoriile de Nord-Vest ale Canadei au fost identificate peste 150 de alunecări de teren asociate cu desprinderea permafrostului, un fenomen care nu fusese observat până acum în regiune. Cercetătorii spun că încălzirea solului înghețat și efectele persistente ale incendiilor de vegetație ar putea favoriza apariția unor astfel de alunecări și în alte zone din Canada și Alaska.
Blocuri de sol înghețat pe versanți
Alunecările antrenează mase mari de pământ și roci, inclusiv blocuri de sol înghețat care pot ajunge la 10 metri înălțime, cât o casă cu două etaje. Fenomenele se produc în regiuni unde stratul de permafrost — solul și sedimentele care rămân înghețate tot anul — este relativ subțire.
Potrivit unui studiu publicat pe 23 septembrie în revista Geophysical Research Letters, acest tip de alunecare ar putea fi fără precedent în regiune în ultimii 10.000 de ani sau chiar mai mult. Joseph Young, coordonatorul studiului, a realizat cercetarea în cadrul doctoratului său la Universitatea din Alberta.
„A fost stabil timp îndelungat, iar apoi, practic, totul s-a schimbat brusc, ca și cum cineva ar fi apăsat pe un întrerupător”, a declarat Young pentru Live Science.
Young și colegii săi au observat urmele alunecărilor în văi din Teritoriile de Nord-Vest, unde permafrostul rămăsese stabil o perioadă îndelungată. Echipa a folosit imagini din satelit pentru a cartografia schimbările terenului, apoi a făcut investigații la fața locului.
Investigațiile au arătat că alunecările se deosebesc de cele provocate în mod obișnuit de dezghețarea permafrostului. „În mod normal, atunci când permafrostul se dezgheață, materialul se transformă într-o masă noroioasă care se scurge la vale. Însă, în cazul acestor alunecări de teren de mari dimensiuni, am descoperit blocuri de material înghețat printre resturile deplasate”, a explicat Young.
Pentru a determina adâncimea permafrostului de pe versanți, cercetătorii au folosit măsurători electrice ale subsolului, prin transmiterea unui curent electric în pământ.
Două alunecări de mari dimensiuni
Studiul a analizat în detaliu două alunecări. Prima s-a produs în 2017, în valea râului Johnson, și a deplasat peste 18 milioane de metri cubi de sol și roci. A doua a avut loc în 2018, în valea râului Redstone, antrenând aproape 4,5 milioane de metri cubi de material.
Alunecarea din valea râului Redstone a lăsat o urmă de aproximativ 1,2 kilometri, iar cea din valea râului Johnson a afectat aproape 3,2 kilometri de versant. Cercetătorii au folosit datele colectate pentru a construi un model al procesului prin care s-au produs aceste alunecări.
În regiunea studiată, temperatura permafrostului a crescut cu aproximativ 0,3 grade Celsius pe deceniu începând din 1980, anul în care au început monitorizările. În apropiere au avut loc incendii de vegetație puternice în 1995.
Cercetătorii au descoperit că alunecările nu au fost provocate de procesul obișnuit de dezghețare de la suprafață către adâncime, în urma căruia permafrostul se transformă într-o masă de noroi. În schimb, fenomenul a fost determinat de o combinație între dezghețarea asociată incendiilor și creșterea temperaturilor, care a dus la apariția unor fisuri în partea superioară a versanților.
Fisurile au permis căldurii să pătrundă tot mai adânc în sol, până când partea inferioară a stratului de permafrost s-a dezghețat. Procesul poate dura aproximativ 20 de ani pentru a ajunge la o adâncime de 20 de metri, exact ceea ce s-a întâmplat în văile râurilor Johnson și Redstone.
„Am avut un incendiu în 1995, iar 20 de ani mai târziu am început să observăm numeroase astfel de perturbări, răspândite pe suprafețe întinse”, a explicat Young.
Un fenomen identificat în peste 150 de locuri
Cele două alunecări analizate fac parte dintr-un grup de peste 150 de fenomene identificate în regiune, potrivit cercetătorului. Celelalte sunt mai mici, dar fiecare deplasează, de regulă, peste un milion de metri cubi de pământ.
Teritoriile de Nord-Vest ale Canadei sunt slab populate și izolate, iar alunecările nu au provocat până acum pagube infrastructurii. Cu toate acestea, cele două fenomene studiate au blocat cursurile unor râuri, au dus la formarea unor lacuri noi și au transportat rapid cantități mari de sedimente în apele din aval, a precizat Young.
Alte zone din Canada și Alaska ar putea fi vulnerabile la același tip de alunecare, deoarece au straturi de permafrost cu grosimi cuprinse între 20 și 40 de metri. Riscul este cu atât mai important în contextul intensificării incendiilor de vegetație la latitudini nordice, a avertizat cercetătorul.
„Aceasta ar putea fi, într-un fel, o imagine a viitorului, a ceea ce ne-am putea aștepta să vedem în aceste regiuni, pe măsură ce se schimbă dinamica incendiilor forestiere”, a concluzionat Young.
Băi, da’ ce chestie! Sigur, în Canada se alunecă blocuri de permafrost cât o casă, iar noi ne facem griji că ne pică plafonul! 😂 Iar la noi… suntem bine merci cu promisiuni și țepe.
Încă un exemplu clar că sistemul nu se schimbă niciodată. 😤 Promisiuni despre protecția mediului și dezvoltare sustenabilă sunt doar vorbe goale. Asta e România, frate!
Hai că poate iese ceva bun din toată treaba asta! 🌍 Poate învățăm să ne protejăm mai bine mediul și să găsim soluții pentru problemele climatice. Eu încă sper!
Mmm, prea e totul perfect în povestea asta… Ce ascunde oare? 🤔 E ciudat cum niște blocuri înghețate devin subiect de știri internaționale și noi aici rămânem pe loc cu problemele noastre.