Accident tragic pe un drum județean din Buzău: două persoane decedate și două rănite
Două persoane au murit, iar alte două au fost rănite într-un accident rutier produs, sâmbătă, pe un drum judeţean, în localitatea Merei, judeţul Buzău.
Accidentul s-a petrecut după ce un autoturism a ieşit de pe şosea şi s-a izbit puternic de un copac. Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău, un bărbat de 37 de ani, din municipiul Buzău, care conducea un autoturism dinspre Sărata Monteoru către intersecţia cu DN 1B, ar fi pierdut controlul direcţiei de deplasare.
În urma impactului, şoferul şi unul dintre pasageri au murit. Accidentul s-a soldat şi cu rănirea altor doi pasageri, un bărbat şi o femeie, ambii în vârstă de 33 de ani, din Buzău. Aceştia au fost preluaţi de echipajele medicale şi transportaţi la spital pentru îngrijiri.
Poliţiştii au deschis dosar penal şi continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările în care s-a produs accidentul.


Da, sigur că s-a întâmplat așa ceva… Iarăși un accident pe drumurile noastre! Bineînțeles că nimeni nu va lua măsuri, suntem de râsul lumii! 😩.
E trist să auzim de astfel de accidente, dar parcă ne-am obișnuit cu aceste știri. Dacă am avea o infrastructură decentă și niște reguli respectate, poate nu am mai fi în această situație… Asta e România pentru noi!