Marian Neacșu: Marea Neagră, parte a identității naționale a României
Vicepremierul și ministrul Afacerilor Interne, Marian Neacșu, a transmis sâmbătă că Marea Neagră ține de identitatea națională a României și este o resursă „esențială” pentru dezvoltarea economică. El a subliniat, cu prilejul Zilei Internaționale a Mării Negre, că toate acestea depind de aceeași condiție: o mare „sigură”.
Siguranța și responsabilitățile din regiune
Potrivit acestuia, pentru Ministerul Afacerilor Interne, Marea Neagră înseamnă muncă zilnică și responsabilitate permanentă.
„Aici supraveghem frontiera externă a Uniunii Europene şi a NATO, combatem traficul de droguri, de arme şi de persoane şi intervenim pentru a salva vieţi”, a spus ministrul de Interne.
El a amintit că, în urmă cu 30 de ani, la Istanbul, cele șase state riverane semnau Planul Strategic de Acțiune pentru protejarea Mării Negre, dar realitățile regiunii s-au schimbat „profund” de atunci.
„Războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei afectează siguranța navigației, infrastructura critică și mediul marin. Incidentele recente confirmă că aceste riscuri sunt reale și imediate. Răspunsul statului trebuie să fie la fel de concret: coordonat, rapid și eficient. MAI contribuie direct la acest răspuns prin Poliţia de Frontieră şi Garda de Coastă, Poliţia Română, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratul General de Aviaţie şi celelalte structuri cu atribuţii în domeniu”, a completat Marian Neacșu, potrivit Agerpres.
Intervenții pentru salvarea marinarilor
Viceprim-ministrul a menționat că, în ultimele trei luni, efective ale Ministerului de Interne au acționat pe mare pentru salvarea unor marinari aflați în dificultate.
„În august, echipajele noastre au evacuat un marinar rănit de pe o platformă de extracţie din larg şi au transportat la spital o persoană aflată în dificultate la bordul unei nave din zona Neptun Deep. În octombrie, trei marinari răniţi de pe nava Royad Mammadov au fost recuperaţi prin troliere şi aduşi la ţărm pentru îngrijiri medicale. Cinci membri ai echipajului navei Wine Trader au fost preluaţi, cu sprijinul unei echipe medicale, şi transportaţi la Constanţa, în timp ce pompieri specializaţi au fost coborâţi pe nava avariată pentru a-i căuta pe ceilalţi. Pe 24 octombrie, am intervenit pentru căutarea marinarilor dispăruţi după incidentul în care a fost implicată nava Khoryv. Fiecare dintre aceste misiuni a cerut pregătire, curaj şi coordonare între instituţii. Le mulţumesc tuturor celor care au participat la ele şi colegilor care îşi fac datoria în fiecare zi, inclusiv în condiţii extrem de dificile. Profesionalismul lor este cea mai solidă garanţie pe care o putem oferi cetăţenilor”, a indicat el.
Prioritățile Ministerului Afacerilor Interne
Potrivit viceprim-ministrului, prioritățile Ministerului Afacerilor Interne sunt cooperarea interinstituțională strânsă între MAI, Ministerul Apărării Naționale, autoritățile maritime și celelalte instituții competente, cu supraveghere coordonată și intervenții comune, inclusiv pentru protejarea infrastructurii critice.
Acestea includ schimbul rapid de informații, astfel încât fiecare instituție să acționeze pe baza aceleiași imagini operative, tehnologie modernă de supraveghere și analiză, alături de mijloace aeriene și navale, pentru identificarea timpurie a riscurilor, precum și capacitate de intervenție consolidată prin echipamente, pregătire și timp de reacție.
„Apartenenţa României la NATO şi la Uniunea Europeană ne oferă cadrul pentru a întări cooperarea regională şi aliată, pentru a proteja libertatea navigaţiei şi pentru a creşte rezilienţa în faţa ameninţărilor hibride. Pentru Ministerul Afacerilor Interne, protejarea vieţii şi a siguranţei oamenilor rămâne prioritatea fundamentală. Asta înseamnă pregătire permanentă, reacţie rapidă şi cooperare reală între instituţii. Este angajamentul nostru, la Marea Neagră şi oriunde cetăţenii au nevoie de noi”, se mai arată în mesajul ministrului Afacerilor Interne, Marian Neacșu.


Da, sigur că Marea Neagră e parte din identitatea națională! 🤔 Iar eu mă întreb, câte plaje am avut accesibile de fapt în ultimii ani? Asta e România, frate….
Hai că poate iese ceva bun din toată treaba asta! 🌊 Marea Neagră are un potențial uriaș pentru turism și economie, dacă s-ar implica cineva serios. Eu încă sper!