Zelenski, reacție virală la întrebările jurnaliștilor ruși de la New York

PRIME24

Zelenski oferă un răspuns viral la întrebările jurnaliștilor ruși la New York

Aflat la New York pentru Adunarea Generală a ONU, președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a fost asaltat de către jurnaliștii ruși cu o singură întrebare: „Când veți merge la Moscova”.

Liderul de la Kiev a dat un răspuns din două cuvinte care s-a viralizat instant. În marja Adunării Generale a ONU de la New York, corespondentul „Rossia 1″, Valentin Bogdanov, a încercat să-l întrebe pe președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, când va vizita Moscova, aceasta fiind o condiție pe care Kremlinul o înaintează pentru o întâlnire personală între președinții Rusiei și Ucrainei.

Președintele Ucrainei l-a ignorat la început, dar în cele din urmă i-a răspuns în treacăt: „Pe rachetă”, adăugând probabil un cuvânt obscen. Judecând după clipul video distribuit în presă, propagandistul rus l-a ajuns din urmă pe Zelenski în timp ce acesta mergea pe stradă și vorbea cu alți jurnaliști în engleză. Bogdanov i-a strigat de câteva ori în rusă: „Volodimir Oleksandrovici, când veniți la Moscova?”, scriu jurnaliștii ruși.

Ieri, reprezentanții a 51 de state membre ale Organizației Națiunilor Unite au adoptat o declarație comună prin care afirmă că Ucraina este pregătită să accepte o „încetare completă, imediată și necondiționată a focului” și solicită Rusiei să accepte aceeași condiție, a menționat Ministerul ucrainean al Afacerilor Externe.

Publicitate
Ad Image

„Din martie 2025, Ucraina a acceptat o încetare completă, imediată și necondiționată a focului. Facem apel la Rusia să facă, în sfârșit, același lucru”, se arată în declarație. Țările semnatare solicită, de asemenea, Rusiei să asigure returnarea imediată în Ucraina a tuturor cetățenilor ucraineni reținuți, transferați forțat sau deportați, inclusiv a copiilor.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *