Dinamo a ajuns la un acord cu jucătorul: „Ne-am înțeles”
Chiar dacă au pierdut în prima etapă, scor 1-0 cu Petrolul, ”câinii” au reușit să strângă 23 de puncte după primele zece etape și sunt pe primul loc, la două puncte distanță de urmăritoarea Rapid. Universitatea Craiova completează podiumul, cu 20 de puncte.
În această perioadă, conducerea clubului lucrează la un nou contract pentru unul dintre titularii incontestabili ai echipei. Alberto Soro (27 de ani) a intrat în ultimul an de contract, dar evoluțiile sale cât mai bune i-au determinat pe cei de la Dinamo să-i ofere un nou contract.
Andrei Nicolescu a anunțat acordul cu Alberto Soro, rămânând de stabilit doar clauza de reziliere din noua înțelegere. „Soro, avem o discuție legată de clauza de reziliere, dar pe contract ne-am înțeles. Termină în vară și, cât mai curând, zic că ne vom înțelege. El cu agentul lui propun o clauză de reziliere care nouă ne pare mică, câteva sute de mii, iar noi vrem clauza de peste un milion. Probabil vom ajunge undeva la un consens”, a spus Nicolescu.
Spaniolul se numără printre titularii echipei Dinamo, iar evoluțiile sale i-au adus și o creștere a cotei de piață. În prezent, specialiștii îl evaluează la un milion de euro. Soro aparține de Dinamo din 2024 și a venit în România cu un CV impresionant. În 2019, Real Madrid a plătit 2,5 milioane de euro pentru transferul său de la Real Zaragoza, iar apoi a mai trecut pe la Granada, Vizela și Chaves.

