Nicușor Dan consideră disproporționată suspendarea activității Romatsa și subliniază calitatea legilor
Președintele Nicușor Dan a comentat, marți, problema suspendării activității Romatsa ca urmare a unei decizii judecătorești privind discriminarea în regulamentul de angajare.
El a afirmat că legea care prevede că „dacă orice persoană juridică discriminează pe oricine, ea poate să-și înceteze activitatea” i se pare disproporționată. „Trebuie să ne uităm la calitatea legilor”, a adăugat el.
„Prima întrebare e cât de corect funcționează Romatsa față cât de corect funcționează alte instituții din statul român. Nu cunosc, dar în general e mult de lucru la toate. În ceea ce privește decizia judecătorească, am avut ieri niște discuții pe ea. Nu o să mă pronunț pe judecata judecătoarei de caz. O să mă pronunț, cum am făcut-o și în cazul Dominic Fritz, pe calitatea legilor noastre”, a menționat Nicușor Dan.
El a subliniat că „nu e posibil ca pentru o chestiune de conflict de muncă… legea discriminării spune, în linii mari, că dacă orice persoană juridică discriminează pe oricine, ea poate să-și înceteze activitatea”. La fel și cu legea ANI, a spus el, „dacă greșești o virgulă, pleci din spațiul public trei ani”.
„Deci trebuie să ne uităm la calitatea legilor, astfel încât sancțiunile să fie tot timpul proporționale”, a conchis el.
În ceea ce privește ședința din CSAT, Nicușor Dan a declarat că „în sfârșit suntem și noi proactivi și nu reactivi să prevedem niște mecanisme pentru momentul în care, eventual, hotărârea de la Curtea de Apel este confirmată de ÎCCJ, adică să avem backup-ul de dinainte și să nu ne trezim deodată că de pe o zi pe alta nu mai poți zbura avioane în România”.
El a precizat că „decizia CSAT este că trebuie să existe un backup dintr-una din cele 4 soluții” discutate, care urmează să fie analizate de colective de juriști, pentru a asigura continuitatea activității.
Consiliul Superior de Apărare a Țării (CSAT) a discutat în ședința de luni situația generată de decizia dată în urmă cu patru luni de Curtea de Apel București, prin care a stabilit în primă instanță că activitatea Romatsa ar putea fi suspendată timp de o lună. În paralel, Inspecția Judiciară a anunțat în aceeași zi că s-a autosesizat în acest caz.
CSAT a cerut Guvernului să vină cu soluții pentru „continuarea serviciilor de navigație aeriană și securitate a spațiului aerian”.


Băi, iar ne luăm țeapă cu deciziile astea! 🤦♂️ Da, sigur că e disproporționată suspendarea Romatsa, dar ce să mai zicem? Așa e la noi, totul merge pe dos.
Eu încă sper că lucrurile se vor schimba în bine. Poate că Nicușor Dan are o idee bună și va aduce niște îmbunătățiri! Hai că poate iese ceva constructiv din toată povestea asta! 🌟.