Explozie într-un imobil din Iași după acumularea de gaze; o persoană, cu arsuri pe 20% din corp, a ajuns la spital

PRIME24

Explozie provocată de acumularea de gaze într-o locuință din Iași: o persoană a fost transportată la spital

O persoană a ajuns la spital cu arsuri de gradul II pe 20% din suprafața corpului, în urma unei explozii produse în locuința sa din municipiul Iași. Deflagrația a fost provocată de o acumulare de gaze și s-a produs în momentul în care victima a încercat să aprindă aragazul.

Alerta a fost dată printr-un apel la numărul unic de urgență 112. Pompierii militari ieșeni au fost solicitați să intervină pe strada Poienilor, după ce a fost semnalat un posibil incendiu, în urma căruia o persoană fusese rănită.

La locul evenimentului au fost trimise două autospeciale de stingere cu apă și spumă din cadrul Detașamentului 1 de Pompieri Iași, cu echipajele aferente, precum și un echipaj medical cu medic de la Serviciul de Ambulanță Județean Iași.

Victima a fost transportată la spital

„La sosirea echipajelor de intervenţie, a fost identificată o persoană conştientă şi cooperantă, care prezenta arsuri de gradul II pe aproximativ 20% din suprafaţa corporală. Victima a fost preluată de echipajul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Iaşi şi transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sf. Spiridon Iaşi, pentru îngrijiri medicale de specialitate”, a transmis ISU Iași.

Publicitate
Ad Image

Cauza probabilă a deflagrației

În urma verificărilor efectuate la fața locului, pompierii au constatat că deflagrația s-a produs după aprinderea gazelor acumulate. Cauza probabilă indicată de aceștia a fost utilizarea defectuoasă a sistemului de aprindere al aparatului de preparat hrana.

Distribuie acest articol
3 comentarii
  • Băi, iar ne luăm țeapă cu acumularea de gaze, bineînțeles că nu e nimeni răspunzător! 😅 Pe vremea mea se știa ce să faci când ai miros de gaz, dar acum parcă suntem pe altă planetă…

  • Sincer acum, asta e România: totul e pe principiul „las’ că merge și așa”. Mă întreb câte explozii mai trebuie să se întâmple până când autoritățile încep să ia măsuri serioase? 🙄.

  • Hai că poate dintr-o nenorocire ieșim la rampă și facem ceva bun! 🤞 Eu încă sper că oamenii vor începe să fie mai atenți la siguranță. Poate învățăm ceva din asta!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *