Auditul Universității din București a dus la descoperirea unei delapidări de peste 1,6 milioane de lei
Trei angajate ale casieriei Universității din București sunt cercetate pentru delapidarea a peste 1,6 milioane de lei din taxele studenților. Cazul a fost descoperit după ce o studentă a cerut restituirea unei taxe, deși chitanța pe care o avea în original figura ca anulată în evidențele informatice ale instituției.
Cum au fost anulate chitanțele
Procurorii care anchetează dosarul de delapidare, fals intelectual, uz de fals și fals informatic au stabilit că cele trei casiere anulau zilnic câte două-trei chitanțe, ani la rând.
„La momentul plăţii, studenţilor le-au fost remise chitanţele, însă la sfârşitul programului, înainte de întocmirea registrului de casă, acestea au fost anulate în aplicaţia informatică a casieriei, astfel încât sumele încasate nu au mai fost evidenţiate în contabilitatea Universităţii. În acest mod au fost anulate, de regulă, două-trei chitanţe pe zi, prejudiciul depăşind 1,6 milioane de lei”, a transmis, joi, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5.
Sesizarea procurorilor și măsurile dispuse
Conducerea instituției de învățământ a sesizat procurorii după ce o studentă a solicitat restituirea unei taxe pentru care deținea chitanța în original. În evidențele Universității, operațiunea figura ca anulată.
„Faptele au fost descoperite când o studentă a solicitat restituirea unei taxe pentru care deţinea chitanţa în original, deşi în evidenţele Universităţii operaţiunea figura ca anulată. Universitatea a dispus un audit intern şi a sesizat apoi organele de urmărire penală”, precizează sursa citată.
În acest dosar, procurorii au pus sechestru asigurător pe conturi bancare și pe două imobile în valoare totală de aproximativ 300.000 de lei, care aparțin celor trei.
Femeile nu mai lucrează la Universitate și sunt, în prezent, plasate sub control judiciar.

