Nicușor Dan va face numirile la serviciile secrete când va exista o majoritate parlamentară
Președintele Nicușor Dan a declarat marți că va face numirile la serviciile secrete în momentul în care va exista o majoritate parlamentară care să susțină acest lucru. El a arătat că, pentru moment, este bucuros că a existat o majoritate parlamentară care să investească un guvern.
Președintele Nicușor Dan a fost întrebat, într-o conferință de presă, când va pune șefii la serviciile secrete. „În momentul în care va exista o majoritate parlamentară care să susțină lucrul ăsta. Pentru moment, sunt bucuros că a existat o majoritate parlamentară care să investească un guvern”, a precizat șeful statului.
