Dan Neculăescu și Andrii Sybiha au discutat la București despre securitatea Mării Negre și minoritatea română din Ucraina
Ministrul Afacerilor Externe, Dan Neculăescu, a avut joi discuții cu omologul din Ucraina, Andrii Sybiha, despre securitatea la Marea Neagră, minoritatea română din Ucraina și susținerea României pentru parcursul european al Ucrainei. El a arătat că avem nevoie de o pace justă și de durată și s-a referit la amenințările tot mai mari la libertatea și siguranța navigației, care afectează direct România și trebuie să înceteze.
Consultări bilaterale și președinția ICE
Ministrul Afacerilor Externe, Dan Neculăescu, a avut consultări bilaterale cu omologul din Ucraina, Andrii Sybiha, în contextul în care Ucraina va prelua președinția în exercițiu a Inițiativei Central-Europene (ICE) de la România, precum și cu secretarul general al ICE, Franco Dal Mas.
Dan Neculăescu i-a urat bun venit colegului și prietenului său, ministrul de externe ucrainean Andrii Sybiha, la București.
„Această vizită este specială din două motive, ministrul Sybiha este primul coleg ministru de Externe pe care îl întâmpin la Bucureşti de când am preluat mandatul. Şi îmi amintesc că, atunci când şi-a preluat atribuţiile în septembrie 2024, prima sa vizită oficială în străinătate a fost tot la Bucureşti. Un obicei bun, între vecini buni”, a afirmat ministrul de Externe.
Neculăescu a anunțat că a doua zi Președinția română a Inițiativei Central-Europene găzduiește Reuniunea Ministerială anuală. „Aceasta marca încheierea mandatului nostru și va deschide mandatul Ucrainei. Angajamentul dumneavoastră este cu atât mai solid, mai ales că trebuie să faceți față războiului Rusiei”, a subliniat ministrul de Externe.
Ministrul de externe a mai afirmat că agenda președinției Inițiativei Central-Europene (ICE) a fost ambițioasă și concentrată.
„Împreună cu Secretariatul și toate Statele Membre, am avansat o agendă care depășește durata oricărei președinții individuale. Unsprezece evenimente tematice și trei reuniuni ministeriale organizate sub președinția noastră stau drept exemplu. Am promovat perspectiva europeană a regiunii noastre și am consolidat rolul unic al Inițiativei ca punte între statele membre UE și țările candidate. Am făcut din reziliența împotriva amenințărilor hibride o prioritate. De asemenea, am identificat modalități mai inteligente de lucru. Am organizat întâlniri comune ale ambelor formate la New York și Bruxelles. Două președinții, un singur calendar: sinergii mai puternice și vizibilitate mai mare pentru cooperarea regională”, a menționat ministrul Neculăescu.
Ministrul a anunțat că a doua zi vor adopta o Declarație Comună, un nou Plan de Acțiune pentru următorii trei ani și decizii care fac Inițiativa mai vizibilă și mai receptivă față de Statele Membre. Dan Neculăescu a mai spus că România este pregătită să sprijine Ucraina pe tot parcursul mandatului său în cadrul Inițiativei.
Securitatea Mării Negre și sprijinul pentru Ucraina
„Vizita ministrului Sybiha ne-a oferit, de asemenea, o excelentă oportunitate pentru discuții bilaterale. Ne-am concentrat pe trei domenii principale: securitatea în Marea Neagră, minoritatea română din Ucraina și susținerea României pentru parcursul european al Ucrainei. Mi-am exprimat cele mai profunde condoleanțe ministrului Sybiha pentru pierderea tragică de vieți, din cauza atacurilor intensificate ale Rusiei asupra civililor”, a menționat el.
Potrivit ministrului, suntem martorii unei deteriorări serioase a securității în Marea Neagră.
„Vedem atacuri din ce în ce mai frecvente asupra navelor comerciale, inclusiv în zone maritime aflate sub jurisdicția României. De asemenea, observăm amenințări tot mai mari la libertatea și siguranța navigației. Aceste evoluții afectează direct România și trebuie să înceteze. Avem nevoie de o pace justă și de durată. Astăzi am reafirmat, de asemenea, susținerea neclintită a României pentru suveranitatea, independența și integritatea teritorială a Ucrainei și vom continua să oferim asistență”, a precizat ministrul Neculăescu.

